"Avem un acord cu Dongfeng pentru ca Renault sa vina in China. Colaboram cu oficialitatile", a declarat directorul general al Renault, Carlos Ghosn, la Salonul Auto de la Detroit.

Ghosn, de asemenea director general la Nissan, a aratat ca Renault spera sa primeasca avizele necesare pana la 30 ianuarie, data dupa care Beijingul se pregateste sa ia masuri pentru a ingreuna investitiile straine in productia locala de autovehicule.

"Renault deja comercializeaza masini in China, dar in numar limitat. Acum, Renault, pentru a juca un rol mai important in aceasta tara, trebuie sa produca acolo", a explicat Ghosn, citat de AFP.

Renault, printre putinele companii auto care nu produc in China

Grupul auto francez este unul dintre putinele companii mari care inca nu produc in China. Renault are 80 de concesionari in China si spera sa aiba 130 pana in 2013. In prezent, Renault vinde pe piata chineza vehicule de teren Koleos si berline precum Laguna si Megane.

Nissan produce deja in China, a reamintit Ghosn, subliniind ca vehiculele pe care Renault le va produce in China nu vor fi exportate. "Avem nevoie de masinile fabricate in China pentru piata chineza. Ramanem foarte optimisti in privinta Chinei", a subliniat Ghosn.

Implementarea acordului cu Dongfeng ar creste semnificativ cota aliantei Renault-Nissan in productia de autoturisme a Chinei, de la 6,2% in prezent.

Ghosn a mai afirmat la Detroit ca Nissan anticipeaza cresterea cotei de piata in SUA in acest an, desi rivalii japonezi Toyota si Honda isi revin rapid dupa deficientele de productie cauzate de dezastrul natural din Japonia din martie 2011. Cutremurul devastator si valul tsunami din nord-estul Japoniei au afectat Nissan in mai mica masura decat concurentii japonezi, ajutand compania sa-si creasca prezenta pe piata americana la 8,2% anul trecut, de la 7,8% in 2010. In acelasi timp, Toyota a pierdut 2,3 puncte din piata, coborand la 12,9%.

Consiliul de Administratie al Nissan ar trebui sa aprobe in curand o investitie intr-o noua fabrica in Mexic, deoarece capacitatea existenta de productie din America de Nord se apropie de saturatie, a mai spsu Ghosn, precizand ca este o chestiune de "cateva saptamani".

Citeste si:

Haos in auto in 2011. SsangYong a inregistrat cea mai mare crestere in decembrie. Volvo isi revine, Ferrari o ia in jos