Daca informatia se va confirma, ar fi pentru prima data cand steagul Romaniei va aparea pe un monopost de Formula 1. Pentru ca acest lucru sa se intample, echipa ar trebui inregistrata la noi in tara.

Potrivit jurnalistului britanic, echipa va fi finantata de mai multe companii romanesti, iar documentatia a fost deja depusa la Federatia Internationala de Automobilism, lucru confirmat pentru Pro TV si de surse din piata auto.

In proiect ar putea fi implicat si Colin Kolles, un cetatean german nascut in Romania, cu vasta experienta in Formula 1. Kolles a mai condus alte cinci echipe din Irlanda, Rusia, Olanda, India si Spania si detine in Germania infrastructura necesara unei echipe de Formula 1, dar si tehnologia pentru a construi un monopost de la zero. Astfel, echipa ar urma sa fie inregistrata in Romania si sa aiba cartierul general in Bavaria.  

Jurnalistul britanic speculeaza, totodata, ca masina ar putea fi echipata cu motoare Renault sub sigla Dacia.

Reprezentantii companiei Dacia nu au confirmat informatia, insa nici n-au infirmat-o.