Combaterea la nivel mondial a emisiilor poluante a declanşat un nou val de consolidiare în industria auto, producătorii căutând noi modalităţi de reducere a costurilor de dezvoltare a tehnologiilor destinate automobilelor cu emisii reduse şi conducerii autonome.

În timp ce companii concurente precum Fiat Chrysler şi Renault analizează un acord de fuziune în valoare de 35 de miliarde de dolari, Volkswagen a adoptat o strategie diferită, de simplificare a structurii.

“Nu avem nevoie de alte branduri. Cu câteva excepţii, putem beneficia de segmentele profitabile la nivel global cu brandurile existente”, a declarat Diess la salonul auto de la Frankfurt, potrivit News.ro.

Grupul cheltuieşte 80 de miliarde de euro pentru achiziţia de baterii şi dezvoltarea de automobile electrice şi a încheiat un acord pentru o alianţă largă cu Ford, destinat înpărţirii costurilor de dezvoltare şi producţie.

Volkswagen a devenit un imperiu cu numeroase branduri sub conducerea lui Ferdinand Piech, director general şi preşedinte al grupului în perioada 1993-2015, a cărui politică de extindere agresivă a dus la achiziţia Bentley, Bugatti şi Lamborghini într-un singur an.

În prezent, grupul german are 660.000 de angajaţi şi deţine mărcile Seat, Skoda, Bentley, Bugatti, Lamborghini, Porsche, Ducati şi Audi, pe lângă Scania, MAN şi VW.

Grupul german resimte încă efectele scandalului emisiilor poluante, izbucnit în 2015. Volkswagen a acceptat, luni, să plătească până la 127 de milioane de dolari australieni (87 mil. dolari SUA) pentru soluţionarea procesului colectiv care i s-a intentat în Australia.