Daca in Romania se cheltuiesc anual miliarde de euro pe asfalt pentru sosele, chinezii i-au gasit deja a doua utilitate. Este fonoabsorbant pentru masinile de lux fabricate de Audi, BMW si Mercedes in parteneriat cu industriile locale.

Beijing-Benz, Brilliance-BMW si FAV-VW trebuie sa regleze rapid o problema pe care o ridica o mare parte din clientii marcilor nemtesti. Plangerile au fost deja depuse la Centrul Administrativ pentru Produse cu Defecte, din China. Cei care se ocupa de caz au descoperit sub machete placi pentru antifonare facute din asfalt brut.

Intr-adevar, asfaltul este bun absorbant de sunet si vibratii, iar una dintre celelalte calitatile importante ale materialului este rezistenta la apa. Asfaltul are insa si o parte foarte nociva. Cand se incalzeste emite substante toxice in aer asociate cu mirosul clasic. Toti proprietarii masinilor BMW, Audi si Mercedes au fost rugati sa verifice daca au masini cu asfalt in ele in loc de materialele folosite si sa depuna plangeri la CAPD China.

Producatorii nu au fost inca amendati, ci somati sa rezolve problema urgent in cele mai bune conditii pentru client. Asta inseamna in cel mai bun caz doar un mare numar de rechemari in service.

Audi a vandut 405.000 masini in China 2012, din care numai 83.000 au fost importuri. A fost un record pentru compania din grupul Volkswagen. Si BMW a facut record, in 2012, tot in China, cu 325.000 de unitati (+40% fata de 2011). Mercedes a fost pe aceeasi linie a recordurilor, cu 196.000 de masini. A avut insa cresterea cea mai mica, 1.5% comparative cu 2011. China este in TOP 3 piete pentru constructorii germani de masini.