La un plin de 50 de litri, supraacciza înseamnă în acest moment aproximativ 20 de lei din prețul total al carburantului. Astfel că un plin de benzină sau motorină va costa mai puțin de la 1 ianuarie.

Încă de când s-au instalat la guvernare, liberalii au anunțat că vor să renunțe la această taxă.

Supracciza a fost introdusă de guvernul Ponta în 2017, iar banii strânși astfel, trebuie să ajungă într-un fond special, destinat construirii de autostrăzi. În consecință, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii nu susține eliminarea supraaccizei.

Liberalii spun că, după introducerea supraaccizei, bugetul de stat a avut încasări mai mici, pentru că transportatorii și-au făcut plinul din țările vecine, unde combustibilul este mai ieftin. Însă unii parlamentari susțin că după eliminarea unor taxe, nu au scăzut întotdeauna și prețurile.