VW a anuntat amanarea lansarii noilor modele.

Volkswagen a confirmat pentru Associated Press ca exista "dispozitive auxiliare de control al emisiilor", care opereaza diferit fata de softul care falsifica rezultatele testelor antipoluare la modelele companiei din perioada 2009 - 2015. 

Catalizatorul pentru controlul poluarii se incalzeste mai rapid datorita noului soft, imbunatatind performanta dispozitivului care separa amestecul de ceata si fum produs de oxidul de azot in gaze mai putin poluante. 

Jeannine Ginivan, purtator de cuvant al VW, a declarat ca problema modelelor diesel ce urmau sa fie lansate in 2016, cunoscuta ca "dispozitiv auxiliar de control al emisiilor", a fost pentru prima data prezentata saptamana trecuta Agentiei pentru Protectia Mediului din SUA si autoritatilor de reglementare din California. 

Volkswagen este acuzat ca ar fi manipulat rezultatele testelor autoritatilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui soft care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, dar nu si in timpul operatiunilor normale.