"Va atrag atentia asupra faptului ca absenta unei aprobari exprese din partea presedintelui Romaniei cu privire la mandatul participarii la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborata cu lipsa delegarii exprese a prim-ministrului in calitate de reprezentant al statului roman va echivala din punct de vedere juridic cu o insusire a unei atributii constitutionale a presedintelui Romaniei de catre prim-ministru", se arata in scrisoarea trimisa de presedinte si citata de Mediafax.

Presedintele Basescu si premierul Ponta au discutat, saptamana trecuta, despre persoana care va reprezenta Romania la Consiliul European, fara a ajunge la o concluzie. Discutiile dintre cei doi ar putea continua luni, zi in care sunt programate o sedinta a CSAT si depunerea juramantului de investitura in functia de ministru al Culturii de catre senatorul PNL Puiu Hasotti.

Marti, premierul Victor Ponta a declarat ca "nu a avut inima" sa-l sune pe presedintele Traian Basescu in legatura cu reprezentarea Romaniei la Consiliul European, el precizand ca intalnirea cu seful statului va avea loc totusi inainte de 25 iunie, cand este programata o sedinta a CSAT.

Ministerul de Externe a transmis, miercuri, la Comisia Europeana componenta delegatiei Romaniei pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care ii include pe primul-ministru Victor Ponta ca sef al delegatiei, ministrul Afacerilor Externe si ministrul Afacerilor Europene, nu si pe presedintele Traian Basescu, a anuntat anterior premierul Victor Ponta.