Doar 3 din 10 romani cred ca tara noastra va depasi actuala criza economica in 2012. Dupa parerea lor, principalele solutii care ne pot scoate din impas sunt: crearea de locuri de munca, investitiile si relansarea agriculturii.

Cat despre 2011, ponderea celor multumiti este relativ egala cu cea a nemultumitilor. Pe romani i-a ingrijorat cel mai mult nesiguranta locului de munca, frica de boala, cresterea preturilor si reducerea veniturilor.

Incontestabil, cei mai pesimisti sunt cei care au datorii si credite. Studiul arata ca anul acesta 37% dintre romani s-au indatorat la banci, la rude sau la prieteni. Asa se face ca 74% dintre ei nu au facut nicio investitie importanta in 2011.

Nici spaga nu au mai dat. 89% dintre cei intervievati sustin acest lucru. Si totusi, plati la negru s-au facut, mai ales catre medici si spitale.

Studiul a fost realizat luna aceasta de IRES pe un esantion de 1351 de indivizi, cu o marja de eroare de 2,7%.