"Sa nu mai folosim argumentul ca avem titei. Daca OMV Petrom o sa inceapa si o sa vanda la preturi mai mici vom asista la dumping pe piata, iar celalte companii vor pleca", a declarat pentru ProTV si incont.ro Constantin Tampiza (foto), reprezentantul in Romania al presedintelui LukOil Rusia.

Tampiza, care este unul dintre cei mai vocali reprezentanti ai industriei petroliere locale, spune ca un alt factor care influenteaza negativ preturile este reprezentat de taxele prea mari.

Procesarea titeiului e mai scumpa in Romania decat in Olanda, a mai spus Tampiza.

Potrivit acestuia, un alt factor care influenteaza negativ pretul carburantilor plati la pompa de soferi este reprezentat de tarifele prea mari de transport, percepute de Conpet.

"Noua Conpet ne ia de exemplu 8,3 dolari pe tona, in timp ce in Polonia, LukOil plateste taxe de transport de 5,6 ori mai mici, in Slovacia de 2,3 ori mai mici, iar in Cehia - de 2 ori mai mici", a continuat oficialul LukOil Romania.

Mai departe, si tariful de descarcare perceput de Oil Terminal este de doua ori mai mare decat tarifele din porturile din Marea Neagra, a mai spus Tampiza.

Potrivit oficialului LukOil, pretul petrolului a crescut cu peste 25% in ultimul an. 

Pretul benzinei a cam sarit in aer de la finele anului trecut si pana acum, iar la ora actuala cu foarte mare greutate mai pot fi gasiti carburanti sub 5 lei pe litru! Partea proasta este ca Romania are preturi mai mari la carburanti decat Luxemburg chiar daca puterea de cumparare este exact invers.

In acest context, peste 14.000 de romani vor sa participe la un boicot contra benzinariilor incepand de luni!