Potrivit Legii educatiei nationale, universitatile sunt clasificate in trei categorii, respectiv universitati centrate pe educatie, universitati de educatie si cercetare stiintifica sau universitati de educatie si creatie artistica si, respectiv, universitati de cercetare avansata si educatie.

"Am primit rezultatul primei clasificari a universitatilor realizat cu partenerul nostru Asociatia Universitatilor Europene, pe care am trimis-o spre publicare in Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului si rezultatul ierarhizarii programelor. In categoria universitatilor de cercetare avansata si educatie sunt Universitatea din Bucuresti, Universitatea «Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iasi, Academia de Studii Economice din Bucuresti, Universitatea de Stiinte Agricole din Cluj, Universitatea de Medicina si Farmacie «Carol Davila» din Bucuresti, Universitatea «Petre Popa» din Iasi, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea «Gheorghe Asachi», Universitatea Tehnica din Cluj si Universitatea Politehnica din Timisoara", a spus ministrul Educatiei, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universitatilor din categoria cercetare avansata si educatie.

In categoria universitatilor de educatie si cercetare stiintifica intra Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania, Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati, Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative din Bucuresti (SNSPA), Universitatea de Stiinte Agricole din Iasi, Universitatea de Stiinte Agronomice din Bucuresti, Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara, Universitatea de Medicina din Targu-Mures.

Tot aici sunt incluse toate universitatile de creatie artistica, militare si de siguranta nationala, a mai spus Funeriu.

Restul universitatilor sunt in categoria universitati centrate pe educatie.

Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unitati de stat si particulare.

Ministrul Funeriu a precizat ca prin acest demers MECTS va stabili un standard in evaluarea invatamantului superior, ceea ce va fi in folosul studentilor si angajatorilor. Totodata, clasificarea universitatilor reprezinta un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru indeplinirea misiunii specifice fiecarei univeristati.

"Este un demers foarte util atat studentilor cat si angajatorilor. Pentru ca un student va sti exact, in functie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, va sti exact care este directia spre care se va orienta. Pentru prima data, acum vom avea o situatie clara, o oglinda reala a situatiei din sistem, in spatele careia vor sta cifre, nu povesti, nu interese politice. Ajutam sistemul sa evalueze pe palierere pe care trebuie sa se evalueze", a spus Funeriu.

Ministrul a atentionat asupra unei false perceptii publice legate de clasificarea universitatilor care ar ingradi posibilitatea acestora de a dezvolta calitate.

"A aparut public falsa perceptie, contrara filozofiei legii, potrivit careia o universitate centrata pe educatie este obligata sa organizeze doar licenta si ca va fi interzis sa organizeze masterat. Legea nu prevede niciunde asa ceva. O universitate de stat, care este o universitate centrata pe educatie, va primi finanatare de la stat pentru programe de licenta, iar daca are programe de master de calitate inalta si aceste programe vor putea sa fie finantate de la stat. De ce am incorseta o universitate in limitarea de a organiza doar programe de licenta daca punctual, intr-un anumit domeniu, poate sa organizeze un program de master foarte bun. Pe de alta parte, de ce am deschide usa acelei universitati la organizarea altor programe de master neperfomante, daca are un anumit numar de programe de master bune. Deci, finantarea va merge strict acolo unde se afla calitatea. Asadar, universitatile centrate pe educatie vor primi locuri bugetate la licenta si, in cazul in care au programe de master de calitate, un anumit numar de locuri pentru master, dar directionate strict catre programele de master de calitate, nu si catre cele slabe. Nu cred ca vreun cetatean roman vrea sa finanteze din banii lui fabrici de masteranzi in universitati care nu pot sa ofere calitate", a mai spus ministrul Educatiei.

Situatia este identica in cazul universitatilor de educatie si cercetare stiintifica, care vor primi locuri bugetate la licenta si la master, pe care le vor distribui cum cred ele ca este util. Astfel, in aceste universitati vor primi locuri la doctorat doar domeniile care sunt performante. In Romania, conducatorii de doctorat performanti vor putea sa conduca doctorate. Toate universitatile care vor putea demostra fie la nivel global, cum vor fi universitatile de cercetare avansata si educatie sau la nivel mai mic, cum sunt universitatile de educatie si cercetare care au cercetari de calitate, ca pot oferi calitate vor primi locuri bugetate la doctorat, a mai spus Funeriu.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va impune, in anul academic 2011-2012, distribuirea in cadrul universitatilor a locurilor bugetate la doctorat celor mai performanti cercetatori si nu pe criterii de cumetrii.

"Ar fi nefiresc sa impiedicam o universitate care poate organiza doctorat intr-un anumit program daca are expertiza in acel domeniu. Tot nefiresc ar fi sa finantam de la stat ca acea universitate sa organizeze programe doctorale intr-un domeniu in care nu are expertiza. Nu mai avem voie sa vindem iluzii din care, cand ne trezim, descoperim o tara plina de licentiati sau masteranzi incompetenti", a mai adaugat ministrul.

El a tinut sa precizeze ca in 2011, cei care au luat bacalaureatul au mers la universitatile traditionale.

"Elevii care au luat bacalaureatul in acest an nu se mai indreapta spre universitati cu viitor incert", a conchis ministrul Educatiei.

Pentru anul universitar 2011-2012, cifra de scolarizare pentru ciclul universitar de licenta va fi de 62.850, pentru invatamantul universitar de master sunt 35.600 de locuri, iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit Hotararii de Guvern din aprilie 2011.

Citeste si:

Britanicii incaseaza bani la bugetul de stat cu rochia de mireasa a ducesei de Cambridge FOTO

Harvard a pierdut pentru al doilea an consecutiv titlul de cea mai buna universitate din lume. Cine se mentine prima in top