CEZ a semnat in 2008 un memorandum cu Termoelectrica pentru constructia unei unitati noi de productie a energiei la Galati, cu o putere instalata de 400 MW. Dupa acest pas, a monitorizat atent toate conditiile pentru a incepe respectiva investitie, dar dupa doi ani a considerat ca nu se merita.

"Aceasta decizie (renuntarea la proiect - n.r.) s-a bazat pe cativa parametri tehnici, precum si pe o serie de aspecte financiare relevante (...) Studiul de prefezabilitate a aratat ca, in fapt, proiectul nu poate fi construit, din cauza unor costuri importante neprevazute. Aceste costuri vizeaza reteaua, precum si conductele de gaz", se arata intr-un comunicat transmis luni de CEZ.

Compania va canaliza resursele financiare catre alte afaceri si proiecte din Romania, printre care parcul eolian de 600 MW dezvoltat la Fantanele si Cogealac (judetul Constanta) si participarea in consortiul EnergoNuclear, care va construi reactoarele 3 si 4 ale centralei nuclearelectrice de la Cernavoda.

Ministerul Economiei, Adriean Videanu, a solicitat la inceputul lunii iulie "un raspuns ferm" din partea CEZ privind participarea, impreuna cu Termoelectrica, la constructia unitatii de productie a energiei, de la Galati.