"Procedura reprezinta o practica parlamentara, ca la schimbarea Guvernului proiectele de acte normative aflate in dezbaterea Parlamentului, initiate de vechiul Guvern, sa fie retrase", a declarat pentru Mediafax ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mircea Dusa.

Mircea Dusa spune ca pe agenda Camerei Deputatilor si Senatului se afla peste 200 de proiecte de lege aflate in dezbatere.

Ministrul Dusa a precizat insa ca nu vor fi retrase proiectele de lege care au legatura cu Mecanismul de Cooperare si Verificare si cu Tratatul Fiscal UE si nici actele aflate in discutia comisiilor parlamentare de specialitate, in cazul carora eventualele modificari pot fi introduse in cadrul dezbaterilor din comisii. 

Pe lista proiectelor de lege emise in ultima perioada de fostul Guvern, care au creat controverse si se afla in circuit parlamentar sunt cel privind circulatia pe drumurile publice (care stabileste ca autovehiculele inmatriculate in alte state, precum Bulgaria, Italia si Spania vor putea circula pe teritoriul Romaniei doar pentru 90 zile intr-un an, termen calculat incepand de la emiterea actului de vanzare-cumparare a masinii), cel privind performanta energetica a cladirilor (conform caruia tranzactiile imobiliare pot fi contestate in justitie in absenta certificatului energetic), cel privind asigurarea calitatii in domeniul serviciilor sociale (care modifica procedura de acreditare a furnizorilor de servicii sociale) si cel care schimba modul organizare si functionare a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energetic.