"Exista posibilitatea reducerii preturilor. Totusi, trebuie sa asteptam rezultatul negocierilor si situatia care va fi pe piata in septembrie", a declarat seful Comisiei de reglementare in domeniul energiei, Anghel Semerjiev, care a precizat ca, daca discutiile cu partea rusa decurg bine, scaderea ar putea avea loc inaintea sezonului rece.

Semerjiev a adaugat ca este posibil sa fie negociata o reducere de minim 15% a preturilor, existand un echilibru intre interesele Bulgariei si Gazprom.

Oficialul bulgar considera ca partea rusa trebuie sa explice de ce este nevoie de intermediari in comertul cu gaze dintre cele doua state.

"Gazprom trebuie sa explice de ce are nevoie de intermediari. Trebuie sa cunoastem exact rolul acestora", a spus Semerjiev.

Situatia din Bulgaria este similara cu cea a Romaniei in aceasta privinta intrucat si noi avem firme impuse de rusi ca si intermediari pentru a putea sa primim de la ei gazele naturale de care avem nevoie.

Numai ca in Bulgaria, saptamana trecuta, ministrul bulgar al Energiei, Traiko Traikov, a cerut eliminarea intermediarilor, astfel incat negocierile cu Rusia sa aiba loc direct.

Declaratia a fost facuta dupa o intalnire intre vicepremierul rus Viktor Zubkov si premierul bulgar Boiko Borisov, la Sofia.

Zobkov a declarat atunci ca este uimit de pretul ridicat al gazelor din Bulgaria si s-a angajat ca se va asigura ca va avea loc o scadere in viitorul apropiat.

Semerjiev a aratat totusi ca pretul gazelor naturale din Bulgaria este unul dintre cele mai scazute din Europa si a explicat ca 70% din costul final suportat de consumatorii este format la cei intermediari en-gros de la granita bulgareasca, controlati de Gazprom.

Restul de 30% din acest cost merge la companii de distributie.

In urma discutiilor cu Zobkov, Bulgaria a acceptat sa participe la proiectul de gaze naturale South Stream si va semna un acord in acest sens saptamana viitoare.

Moscova a convenit cu Sofia sa utilizeze conductele de gaze deja existente in Bulgaria si o majorare a volumului de gaze care tranziteaza teritoriul bulgar.

In Romania, pretul gazelor naturale ar urma sa creasca cel mai probabil de la 1 august cu peste 5%.