"A fost facut un efort titanic pentru asigurarea sprijinului financiar pentru tara", a declarat premierul Lucas Papademos dupa sedinta de guvern.

Autoritatile elene spera ca procesul de restructurare a datoriilor sa fie incheiat pana pe 12 martie, inainte de ajungerea la maturitate a unor obligatiuni de 14,5 miliarde de euro, pe 20 martie.

Parlamentul de la Atena a aprobat joi detaliile programului de schimb de obligatiuni, prin care creditorii privati trebuie sa accepte reducerea cu 53,5% a valorii nominale a detinerilor.

Schimbul de obligatiuni va duce la reducerea datoriilor Greciei cu 107 miliarde de euro, fiind o componenta esentiala a celui de-al doilea program de salvare. Componenta publica a programului, care va fi asigurata de statele din zona euro si FMI, este de 130 de miliarde de euro. Prin aplicarea acestui program, ponderea datoriei publice in PIB ar trebui sa scada de la 160% in prezent la 120,5% pana in 2020.

Parlamentul Greciei a aprobat programul de schimb de obligatiuni cu creditorii privati

Parlamentul Greciei a aprobat planul schimbului de obligatiuni cu creditorii privati, componenta esentiala a programului de salvare de 130 de miliarde de euro, in ciuda protestelor fata de masurile de austeritate asumate in schimbul sprijinului financiar, potrivit Reuters.

Schimbul de obligatiuni va duce la reducerea datoriilor Greciei cu 107 miliarde de euro, fiind o componenta esentiala a celui de-al doilea program de salvare. Prin aplicarea acestui program, ponderea datoriei publice in PIB ar trebui sa scada de la 160% in prezent la 120,5% pana in 2020.

"Prin aprobarea acestei legi, Parlamentul ne permite sa incepem sa iesim din acest vartej", a declarat ministrul de Finante Evangelos Venizelos.

Oferta va fi inaintata creditorilor privati pana vineri, iar schimbul trebuie finalizat pana pe 12 martie, inainte de termenul limita de 20 martie, cand ajung la scadenta datorii de 14,5 miliarde de euro.

Cele mai mari sindicate din Grecia au convocat o noua greva generala pentru 29 februarie, dar membrii guvernului sustin sa singura alternativa la planul de salvare este intrarea in faliment si iesirea din zona euro.

Creditorii privati ai Greciei detin obligatiuni de aproape 200 de miliarde de euro si vor suporta o reducere a valorii nominale a acestora de 53,5% si o pierdere reala de 73%-74%.