Rezultatele studiului au aratat ca frecventa cu care cetatenii merg la diferite institutii si autoritati publice pentru rezolvarea unei probleme este destul de scazuta, astfel ca 50,3% merg mai rar de o data pe an sau niciodata la primarie, informeaza Mediafax.

In ceea ce priveste gradul de cunoastere a unor cazuri de coruptie, 36,9% dintre respondenti au declarat ca stiu cazuri de coruptie, prin experienta personala sau din presa locala, in timp ce proportia celor care au dat exemple din totalul celor care au afirmat acest lucru, este de 86,2%. Alte exemple de cazuri de coruptie identificate au fost tratament discriminatoriu si nepotism (2,52%), achizitii publice si utilizarea nejustificata a banilor publici (2,52%), cazuri de coruptie in care au fost implicati actori locali sau reprezentanti ai administratiei locale si centrale, politicieni (21%)

De asemenea, faptele de coruptie ca darea si luarea de mita, cel mai des prezentate si in mass-media au fost cel mai usor de identificat, astfel ca 93,6%, respectiv 88,3% dintre cetateni au spus ca le considera fapte de coruptie.

Referitor la sursele de informare cu privire la coruptie, mass-media se afla pe primul loc ca sursa credibila in furnizarea informatiilor despre coruptie, fiind astfel mentionata de 73,54% dintre cetateni.

Studiul a fost realizat, in perioada 28 aprilie - 25 mai, prin ancheta pe baza de interviu, informatiile fiind obtinute din 1.200 de chestionare aplicate in cele cinci judete implicate in proiect (Cluj, Dolj, Harghita, Ilfov si Neamt si municipiul Bucuresti – sectorul 6).