6 mai 2010. Presedintele tarii anunta taierea pensiilor si salariilor.
25 iunie 2010: Curtea Constitutionala valideaza doar taierea salariilor.
26 iunie 2010: TVA creste la 24%.
6 iulie 2010: Ministrul Economiei spune ca impozitul de 16% poate scadea la 10%.
10 iulie 2010: Traian Basescu spune ca TVA trebuie sa revina la 19%.

Trei zile mai tarziu, ministrul Finantelor vorbeste de revenirea la impozitul progresiv, iar premierul declara acum doua zile ca marile averi trebuie impozitate suplimentar.

Ce fac oamenii de afaceri in urma acestor declaratii contradictorii?

"E mai bine sa exportam activitatea in sine a societatilor, decat sa mai lucram in Romania. Traducem acum legislatia fiscala bulgara, avem deja firma stabilita in Bulgaria. E o solutie sa scapam de aceasta ofensiva aberanta a statului impotriva mediului privat romanesc"", a declarat Ioan Niculae, proprietarul Interagro, companie aflata in top 3 al celor mai mari firme care au capital privat romanesc (in functie de cifra de afaceri).

 

 

"Prefer sa dau 10% cota unica si sa platesc impozitele statului bulgar si aici sa dau doar impozitul pe teren si cladiri. M-am saturat de masurile luate de Guvern, dar si de agresiunea fantastica a serviciilor secrete impotriva oamenilor de afaceri. Nu mai vreau sa fiu ascultat la orice ora din zi si din noapte doar pentru ca sunt antreprenor roman", a continuat Niculae.

Anul trecut, grupul condus de Ioan Niculae a platit la buget 40 de milioane de euro, impozit pe profit si taxe pe salarii, bani pe care statul i-ar pierde. Intentia de relocare are si avantaje...

"Impozitul pe profit in Bulgaria este 10% si pe dividende este 5%, iar la noi este 10%. La ei nu au crescut taxele, nu au scazut salariile, nu au scazut pensiile", spune Alin Burcea, director la Paralela 45.

"Guvernul a dat un semnal ca FMI conduce tot. Nu a dat niciun semnal de a face ceva pentru business. Am ajuns sa rada si bulgarii, care se lauda ca au acelasi sistem fiscal si impozite de vreo 10 ani", arata Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri.

Pe langa Bulgaria, impozitul pe profit este mai mic decat in tara noastra si in Germania, Cipru, Irlanda, tarile baltice si cele din fosta Iugoslavie.