Presedintele UE, Herman Van Rompuy, a apreciat vineri ca acordul este echilibrat, neexistand "castigatori si perdanti", intrucat toata lumea a facut concesii.

Astfel, presedintele francez Francois Hollande a renuntat la renegocierea pactului bugetar, in schimbul planului de crestere economica de 120 miliarde de euro.

Seful guvernului italian, Mario Monti, a fost de acord ca eventualele achizitii de obligatiuni suverane ale tarilor cu probleme financiare sa fie conditionate de un calendar strict de reforme.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a obtinut ca fondurile europene de stabilitate sa recapitalizeze direct bancile, astfel incat ajutorul nu va mari datoria Spaniei, dar trebuie sa astepte crearea, pana la sfarsitul acestui an, a unui mecanism de supraveghere financiara, prin Banca Centrala Europeana (BCE).

In schimbul concesiilor pentru sustinerea Spaniei si Italiei, cancelarul german Angela Merkel a impus cresterea prerogativelor de supraveghere ale BCE si crearea uniunii bancare.

Merkel a respins totodata cererile Frantei, Italiei si Spaniei de lansare a a obligatiunilor comune. Partea cea mai delicata abia urmeaza sa vina.

"Discutiile tehnice vor fi cruciale si se vor lovi de diviziunile nationale deja cunoscute", potrivit unei surse europene. Sarcina va reveni ministrilor de Finante din zona euro, la viitoarea reuniune de pe 9 iulie.

Printre problemele care urmeaza sa fie stabilite se afla pragul de la care pot interveni fondurile europene pe piata obligatiunilor suverane, ce sume pot mobiliza si care va fi rolul BCE, CE si al FMI.

Jonathan Loynes, analist la Capital Economics, noteaza faptul ca Mecanismul European de Stabilitate (ESM) nu va putea acoperi decat o mica parte din datoriile care apasa Italia si Spania.

In privinta supravegherii bancare, raman de clarificat prerogativele BCE si relatiile cu Autoritatea Bancara Europeana si cu cele 10 tari din UE care nu sunt membre ale zonei euro, o problema extrem de sensibila, mai ales la Londra si Varsovia, a spus un diplomat european.

Eurogroup va analiza cererile de ajutor din partea Spaniei si Ciprului si solicitarea Greciei de relaxare a termenilor acordului de salvare cu BCE, CE si FMI.

"Madridul vrea sa primeasca rapid ajutorul pentru banci, dar Comisia Europeana vrea aa evalueze daca toate sunt viabile si merita sa fie ajutate", a aratat o sursa UE care crede ca sprijinul nu va veni inaintea toamnei. Situatia Ciprului, care a cerut la randul sau sprijin pentru banci, trebuie evaluata de troica CE, BCE, FMI.