"Suntem incantati ca vom face aceasta investitie in Romania. Noua fabrica din Romania va completa activitatea noastra din Polonia si va oferi clientilor nostri solutii suplimentare", a declarat, Janusz Kasprzyk, vicepresedintele operatiunilor din Europa ale companiei. 

Fabrica va fi amplasata in apropierea Aeroportului Timisoara, intr-un spatiu de 6.000 mp si va avea mai multe linii de productie.

Compania intentioneaza sa inceapa angajarile in trimestrul III din acest an. 

Kimball Electronics a cumparat doua hectare de teren de la un dezvoltator imobiliar din Timisoara, care va construi si cladirea unde va functiona fabrica, au declarat pentru Mediafax surse din piata imobiliara.

Cladirea urmeaza sa fie cumparata de investitor, dupa finalizare, iar investitia este estimata la 6-10 milioane de euro, incluzand si echipamentele. 

"In acest an sarbatorim 15 ani de prezenta in Polonia si suntem foarte multumiti cu ceea ce echipa noastra a reusit in aceasta tara. Deschidere fabricii din Romania este un pas natural al planului nostru strategic de a sustine initiativele de crestere ale clientilor nostri", a declarat Don Charron, presedintele si directorul executiv al companiei. 

Kimball Electronics a raportat vanzari de 742 milioane de dolari in anul financiar 2014, care s-a incheiat in iunie.

Compania are operatiuni in Statele Unite ale Americii, Mexic, Tailanda, Polonia si China.