Avon este oficial parte din grupul brazilian de îngrjire personală Natura & Co, alături de branduri renumite precum The Body Shop și Aesop.

Natura&Co devine astfel al patrulea cel mai mare grup din domeniul frumuseții la nivel mondial, cu o nouă echipă de management pregătită să conducă business-ul după o strategie actualizată, anunță compania.

În acest context, Angela Creţu a preluat din ianuarie conducerea Avon la nivel global, cu excepţia pieţelor din America Latină, după ce în ultimii trei ani a fost vicepreşedinte al grupului Avon şi CEO pentru Europa Centrală şi de Est, fiind responsabilă de 18 ţări din regiune.

Angela Crețu are o experiență de peste 20 de ani în compania Avon, timp în care a avut numeroase roluri executive, dintre care cel mai recent este cel de General Manager și Group VP pentru 18 țări din Europa Centrală. Anterior, Angela a condus divizia Est-Europeană, Africană și pe cea din Orientul Mijlociu. A avut dintotdeauna o pasiune pentru compania Avon și angajații ei, alături de reprezentanți și clienți. Cu abilități de management demne de admirație și cu experiență internațională în industrie, Angela Crețu a fost constant implicată în inițiativele Avon pentru încurajarea activității femeilor în mediul economic, ceea ce reprezintă puncte forte în colaborarea dintre Avon și Natura de aici înainte.

În urma tranzacției, Natura&Co îți va menține poziția fruntașă în operațiunile de selling online și offline, prin intermediul celor peste 6,3 milioane de consultanți și reprezentanți Avon și Natura. Natura&Co va deține, de asemenea, o rețea extinsă în retail cu peste 3.000 de magazine și o prezență digitală în ascensiune în ceea ce privește toate companiile incluse în grup. La nivel financiar și strategic, sunt previzionate venituri anuale de peste 10 miliarde de dolari, colaborarea cu peste 40.000 de asociați, crearea unui portofoliu considerabil de produse în categoriile cheie și prezența globală în peste 100 de țări.

La fel ca Avon, și grupul Natura&Co va avea o strategie orientată către rezultate și către susținerea de cauze sociale precum drepturile femeilor, lupta împotriva crizei climatice, producția de cosmetice cruelty-free și dezvoltarea de parteneriate solide cu comunitățile locale. Toate acestea se înscriu în viziunea companiei de a construi pentru o lume mai bună prin promovarea unui climat social, economic și de mediu în care business-ul este sustenabil și are un impact pozitiv.

Rezultatul fuziunii dintre Natura, Aesop și The Body Shop, marca corporativă Natura & Co consolidează crearea unei companii de produse de frumusețe globală, cu un portofoliu mai mare de branduri, cu desfăşurare pe mai multe canale, motivată de rezultate. Cele trei companii care formează grupul și-au luat angajamentul de a genera un impact economic, social și ecologic pozitiv. Fondată în 1969, Natura este o companie multinațională braziliană în categoria cosmetice și îngrijire personală, lider în vânzările directe. Fondată în 1976 în Brighton, Anglia, de către Anita Roddick, The Body Shop este o marcă de frumusețe globală care încearcă aibă genereze un impact pozitiv în lume. Brandul australian de frumusețe Aesop a fost înființat în 1987, cu misiunea de a crea o gamă de produse la superlativ pentru piele, păr și corp.

Avon este prezent de 22 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei.