Dunca a spus ca este vorba despre doua tipuri de credite, respectiv unul ipotecar si unul de nevoi personale, pentru care banca a incasat unele comisioane, incepand din 2010, modificand contractele originale din 2006.

"Vreau sa anunt ca am sanctionat un operator financiar-bancar cu 40.000 de lei si am dispus si masura complementara de aducere la conformitate a tuturor contractelor, in termen de 30 de zile. Vorbesc despre operatorul financiar Banca Romaneasca", a afirmat Marius Dunca.

Astfel, pentru un credit ipotecar din 2006, comisionul de analiza era zero, iar comisionul de administrare a creditului era de 1% care se achita din credit la data primei utilizari.

Cu toate acestea, banca a perceput din 21 iunie 2010 pana la momentul analizarii petitiilor si un comision de administrare cont curent, iar conform OG 50, aliniatul 36, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, comision de administrare sau de administrare cont curent.

ANPC a precizat ca banca detine, la 30 iunie 2015, un numar de aproximativ 12.000 de contracte de credit ipotecar. 

Dunca a declarat ca, din acest moment, banca nu mai are voie sa incaseze comisionul, iar consumatorii pot da in judecata operatorul financiar pentru recuperarea banilor incasati fara temei legal. 

De asemenea, ANPC a mai analizat un credit de nevoi personale. In prima faza, comisionul de analiza era zero, iar cel de administrare a creditului era zero, iar cel de monitorizare a creditului era de 0,3% care se achita lunar impreuna cu rata de credit. Pe graficul de rambursare apare in 2010 o majorare a comisionului de administrare de la zero la 0,3%, desi in actul aditional se precizeaza ca este zero.

Banca are 15.000 de contracte in aceasta situatie. 

Dunca a spus ca banca a fost amendata cu cate 20.000 de lei pentru neregulile gasite la cele doua tipuri de contracte.

Reactia bancii

Banca Romaneasca sustine ca nu a comisionat aditional clientii si ca va contesta procesele verbale si ordinele emise de ANPC, dupa ce institutia a amendat operatorul financiar cu 40.000 de lei si l-a obligat sa modifice 27.000 de contracte de credit. 

"Implementarea Ordonantei de Urgenta 50 (privind contractele de credit pentru consumatori - n.r.) de catre Banca Romaneasca a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar pastrand esenta economica a acestora. Mai mult, Banca Romaneasca nu a comisionat aditional clientii ai caror contracte au fost modificate in 2010. In acest moment, am initiat demersul de contestare a proceselor verbale si a ordinelor emise de ANPC pentru spetele mentionate in cadrul deciziei institutiei, rezervandu-ne dreptul ca, in functie de solutia judecatoreasca, sa reversam operatiunile efectuate in urma implementarii masurilor ANPC si sa evaluam consecintele economice ale acestor masuri cu initierea unor proceduri judiciare de recuperare", au afirmat reprezentantii bancii la solicitarea Agerpres.