"Planul de restructurare al Patch si alte actiuni asemenea in cadrul companiei vor include, potrivit estimarilor, 10% din personal, cea mai mare parte fiind angajati ai Patch", se arata intr-un document transmis bursei din SUA de AOL. 

Directorul general al companiei, Tim Armstrong, a declarat recent ca o treime din cele 900 de site-uri ale Patch au rezultatele sub asteptari in privinta traficului si veniturilor.

Tim Armstrong vrea readucerea pe profit a diviziei pana la sfarsitul anului. 

AOL estimeaza costuri de 14-18 milioane de dolari in acest an, ca urmare a procesului de restructurare, urmand, insa, ca economiile realizate sa aduca un impact pozitiv la profitul operational de cel putin 30 de milioane de euro. 

Sistemul de site-uri Patch a fost infiintat in 2007 si viza inlocuirea ziarelor locale. Site-urile au de obicei unul sau doi jurnalisti, care acopera evenimente locale.

Tim Armstrong s-a aflat printre cofondatorii Patch.

AOL a cumparat Patch la un pret estimat la 7 milioane de dolari in 2009, cand Armstrong a devenit director general al companiei.