Reprezentantii bancii au recunoscut acuzatiile aduse de Departamentul de Justitie al SUA, potrivit carora Bank Leumi a ajutat mai multi clienti americani sa-si ascunda averile in paradisuri fiscale. 

Autoritatile americane au prezentat mai multe intalniri intre angajatii bancii si clientii americani, petrecute intre 2000 si 2011, atat in SUA, cat si in alte tari, in cadrul carora acestia stabileau modul de actiune pentru eludarea fiscului american. 

Bank Leumi va plati 270 de milioane de dolari catre Departamentul de Justitie al SUA si 130 de milioane de dolari catre autoritatile americane de reglementare din domeniul financiar, pentru a scapa de urmarirea penala din acest caz.

Acordul urmeaza sa fie validat de catre un judecator, potrivit procedurii judiciare din SUA. 

Este prima oara cand o institutie financiara din Israel admite faptele intr-un caz de evaziune fiscala din Statele Unite. 

In mai, una dintre cele mai mari banci din Elvetia, Credit Suisse, a recunoscut in mod oficial ca a ajutat clientii americani sa eludeze fiscul. Banca a acceptat sa plateasca o penalitate in valoare de 2,6 miliarde de dolari pentru inchiderea investigatiilor din Statele Unite, insa a refuzat sa dezvaluie identitatea clientilor sai.

Grupul Leumi este liderul financiar al pietei din Israel, cu o cota de aproximativ 30%. Bank Leumi a fost deschisa in Romania in anul 2006 si, in prezent, are o retea de 21 de unitati, in 18 orase, potrivit site-ului oficial.