Potrivit unui raport al Bank of America, per total, 14% din vanzarile companiilor americane se produc in Europa, de unde acestea fac un profit de 18%.

Iata mai jos o lista cu cele mai expuse companii americane la dispartie, in contextul crizei datoriilor din zona euro, majoritatea cu afaceri in inima Europei, adica exact acolo unde sunt cele mai grave probleme.

1 Coca-Cola Enterprises Inc. – vanzari in Europa: 100%

Coca-Cola Enterprises produce si vinde produsele Cola-Cola numai in Europa de Vest. Printre acestea se numara Coca-Cola, Diet Coke, Sprite, Dasani si Fanta.

2 First Solar Inc. - vanzari in Europa: 60%

First Solar produce panouri solare si echipamente pentru producerea energiei verzi.

3 Harman International Industries - vanzari in Europa: 60%

Harman International Industries este o companie care se ocupa de echipamente audio. Compania vinde sisteme audio pentru producatorilor auto BMW, Mercedes-Benz, General Motors.

4 XL Capital Ltd. - vanzari in Europa: 48%

XL Group este o companie de servicii financiare, cu sediul in Irlanda, care opereaza asigurari si reasigurari.

5 Sigma-Aldrich Corp. - vanzari in Europa: 45%

Sigma-Aldrich este o companie care dezvolta tehnologii si care opereaza in 40 de tari, majoritatea in Europa.

6 Priceline.com Inc. - vanzari in Europa: 45%

Priceline.com este o companie de turism care ofera clientilor bilete de avion si tarife de cazare cu reducere.

7 Accenture PLC - vanzari in Europa: 44%

Accenture este o companie de consultanta in management, servicii tehnologice si de outsourcing, cu birouri in 53 de tari.

8 Owens-Illinois Inc. - vanzari in Europa: 42%

Compania produce obiecte pentru impachetat si este specializata in containere pentru transportul sticlei.

9 Philip Morris International Inc. - vanzari in Europa: 41%

Compania de tigarete Philip Morris International s-a desprins din Altria Group din 2008, si produce brandurile Marlboro, L&M, Bond Street sau Red&White.

10 Western Union Co. -  vanzari in Europa: 41%

Companie de servicii financiare cu sediul central in Englewood, Colorado.

11 Autodesk Inc. - vanzari in Europa: 40%

Fondata in 1982, Autodesk Inc. este o multinationala Americana care produce tehnologii IT folosite in arhitectura, inginerie, manufactura si media.

12 Dentsply International Inc. -  vanzari in Europa: 40%

Companie care produce echiupamente folosite in medicina dentara.

13 Gilead Sciences Inc. -  vanzari in Europa: 40%

Companie farmaceutica, producator al medicamentelor folosite in tratamentul infectiilor cu HIV, hepatita B sau raceala.

14 McDonald's Corp. - vanzari in Europa: 40%

Cel mai mare lant de fast food din lume, McDonald’s are sediul in Oak Brook, Illinois, si aproape jumatate din vanzari sunt in Europa.

15 AON Corp - vanzari in Europa: 39%

Multinationala ofera servicii de management al riscului, asigurari, reasigurari si servicii de consultanta.