Serviciul a fost testat incepand din luna aprilie si permite transportul plicurilor la beneficiarul final in interval de 24 de ore, a anuntat compania.

Serviciul Print&Go este dedicat deopotriva companiilor mici care deruleaza lunar o corespondenta constanta cu clientii, prin facturi, notificari, adrese, etc cat si companiilor mari care au campanii de direct mailing sau institutii financiar-bancare. Print&Go este serviciul prin care FAN Courier tipareste, envelopeaza si expediaza corespondenta in 24 de ore de la aprobarea comenzii de catre client, indiferent de locul in care se afla sediul clientului sau sediul beneficiarului”, a explicat reprezentantul companiei, Adrian Mihai.

Prin intermediul noului serviciu, FAN Courier primeste in varianta electronica informatiile de la client, le tipareste, respectand specificatiile impuse de client sau oferind si alte solutii grafice si le expediaza. Serviciul Print&Go este disponibil si companiilor care vor sa transmita clientilor proprii brosuri sau flyere.

Pana la data de 1 iulie 2013, FAN Courier ofera clientilor tiparirea si enveloparea gratuite a primelor doua comenzi pentru serviciul Print&Go, cu conditia ca acestea sa insumeze maximum 1.000 de plicuri (500 de plicuri/job). Clientii care utilizeaza serviciul Print&Go vor achita doar costurile aferente serviciului de curierat.

FAN Courier este o companie cu capital integral romanesc, fondata in 1998 de Adrian Mihai, Neculai Mihai si Felix Patrascanu. Compania deserveste peste 16.000 de clienti, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 2.600 de colaboratori si a unei flote auto de peste 1.650 de vehicule.