La avansul businessului din prima jumătate a anului 2018 au contribuit substanţial vânzările din reţeaua magazinelor de brand, în creştere cu 67%, şi vânzările din magazinul online, care au înregistrat o majorare de 16%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Continuând trendul ascendent pe care ne-am menţinut în ultimii ani, ne-am propus şi pentru 2018 o nouă rată de creştere a businessului Farmec, iar rezultatele foarte bune obţinute în prima jumătate a acestui an validează intenţia de a ne menţine în topul celor mai importanţi jucători din sectorul cosmetic. Suntem mândri că printr-o strategie coerentă şi solidă reuşim să ducem la un nou nivel producţia românească de cosmetice. Astfel, în creşterea cifrei de afaceri din acest an, mizăm în continuare pe extinderea reţelei magazinelor de brand, dezvoltarea portofoliului cu noi produse inovatoare, consolidarea unei cote avantajoase pe segmentele de piaţă pe care am pătruns recent, expansiunea la nivel extern, dar şi pe implementarea proiectului de francizare pe plan local şi internaţional, pe care o avem în vizor cât de curând", a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.

Creşterea cifrei de afaceri din prima jumătate a acestui an a fost susţinută şi de dezvoltarea continuă a brandurilor din portofoliul companiei clujene. Astfel, cu o cotă de piaţă de 29,3% în volum, Farmec deţine prima poziţie pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, iar Gerovital îşi menţine statutul de lider de piaţă pe segmentul produselor antirid. Nufăr este brandul nr. 1 în România pe segmentul detartranţi, deţinând o cotă de piaţă de 33,1% în volum şi de 35,6% în valoare, în timp ce Triumf este lider pe segmentul de curăţare a bucătăriei, cu o cotă de piaţă volumică de 33,5 şi una valorică de 30,6%.

Farmec S.A. Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc. Compania are certificare internaţională GMP şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 ţări.