Mișu Negrițoiu va oferi consultanță pentru tranzacții și va sprijini dezvoltarea strategiei de piață a EY, la nivel local, dar și internațional.

Mișu Negrițoiu a deținut funcții executive, atât în sectorul public, cât și în cel privat, în domeniul financiar-bancar, ître care CEO al subsidiarei ING Bank din România și președinte al Autorității pentru Supraveghere Financiară.

“Sunt onorat că m-am alăturat echipei de profesioniști EY România și sunt convins că voi contribui la proiecte de anvergură, pe plan local și regional. Cred că, îmbinând experiența mea cu cea a echipei, vom reuși să obținem rezultate semnificative, cu valoare adăugată atât pentru companiile pe care le deservim, cât și pentru EY”, a declarat Mișu Negrițoiu.

Mișu Negrițoiu a fost revocat din funcția de șef al ASF în luna mai anul trecut. Negrițoiu declara, la acea data, că nu intelege motivele revocării sale.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, in 27 aprilie 2017, ca s-a inteles cu presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, asupra faptului ca Misu Negritoiu trebuie demis cat mai repede de la conducerea ASF, deoarece aceasta este o institutie importanta care nu trebuie sa functioneze ca si cum ar fi „mosia” unuia sau unora.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. În România, EY a intrat în 1992.