Certificatele la depozitar prin care sunt tranzactionate actiunile Gazprom in SUA au scazut cu 2,9% la New York in ultima sedinta bursiera, la 8,25 dolari, reducand valoarea de piata a companiei la 97,7 miliarde de dolari.

La Moscova, titlurile Gazprom se tranzactioneaza la minimul ultimilor 4 ani, dupa ce au scazut marti cu 1,5%.

Gazprom a pierdut aproximativ o treime din valoarea de piata in ultimul an, din cauza cresterii cheltuielilor, scaderii profitului si inrautatirii perspectivelor privind dividendele, factori care descurajeaza investitorii.

Presedintele rus Vladimir Putin a cerut companiei in februarie sa isi imbunatateasca performantele si sa-si consolideze guvernanta corporativa.

Criza financiara din Cipru a provocat neliniste in piete, a afirmat miercuri pentru Bloomberg purtatorul de cuvant al Gazprom, Serghei Kupriyanov, care a precizat ca in ultima saptamana nu au existat evenimente care sa implice compania si sa justifice declinul actiunilor.

Profitul net al Gazprom a scazut anul trecut cu 37%, la 556 miliarde ruble (17,8 miliarde de dolari), potrivit raportului financiar pregatit in conformitate cu standardele rusesti de contabilitate. Aproximativ un sfert din gazul necesar Europei este importat de la Gazprom.