Estimarile Wall Street au fost umflate de asteptarile extrem de optimiste privind comertul online in perioada sarbatorilor de iarna, insa reducerea sumelor incasate de companie pentru publicitatea prin cautari online a condus la venituri si profit sub asteptari, situatie foarte rara pentru Google, informeaza Reuters.

Veniturile din trimestrul al patrulea au urcat cu 25%, la 10,5 miliarde de dolari, iar profitul net a avansat usor, de la 2,5 miliarde de dolari la 2,7 miliarde de dolari.

Mai multi analisti au observat imediat scaderea de 8% a indicatorului "cost pe click", care reprezinta banii platiti companiei pentru publicitatea prin cautari online. Piata se astepta la cresterea acestui indicator. Google a cautat sa puna accent pe cresterea afacerilor pe segmente mai noi, precum display advertising, publicitate pe platforme mobile sau retele sociale.

Directorii companiei sustin ca scaderea indicatorului cost pe click a fost cauzata in principal de impactul fluctuatiilor valutare si de schimbarea formatelor de advertising.

Noile formate au crescut puternic, cu 34%, volumul click-urilor efectuate de utilizatori pe spoturile publicitare, insa au condus la scaderea tarifelor percepute, explica Google. Unii analisti considera insa ca strategi companiei in privinta publicitatii pe telefoane si tablete, care se estimeaza ca atrage tarife mai mici, a avut o influenta negativa mai puternica asupra indicatorului cheie.

Google investeste tot mai mult in servicii destinate telefoanelor si gadget-urilor mobile si in retele de socializare. Compania sustine ca numarul utilizatorilor retelei de socializare Google+ a urcat in trimestrul al patrulea cu 50 de milioane, la 90 de milioane, dintre care 60% folosesc cel putin odata pe zi serviciul, iar 80% saptamanal.

Citeste si:

La doi ani de la faliment, General Motors revine lider mondial la vanzarea de masini, detronand masina

Banii nu aduc fericirea, dar o intretin. 5 moduri in care fericirea poate fi cumparata