"Le cerem sute de milioane de lei la fiecare. I-am dat in judecat inainte de 27 iunie", a afirmat Remus Borza pentru Mediafax.

Borza detine firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidrolectrica pana in luna iunie, cand compania a iesit din insolventa. Borza a aratat ca prejudiciile sunt reprezentate de diferenta dintre pretul mic la care Hidroelectrica a vandut energia prin contractele bilaterale si pretul pietei, mai mare cu cel putin 50%.

Hidroelectrica a intrat in insolventa in 20 iunie 2012. Tribunalul Bucuresti a hotarat inchiderea procedurii de insolventa in 27 iunie anul curent.

Euro Insol a aratat, intr-un raport privind cauzele insolventei companiei de stat, ca acordurile bilaterale de vanzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro in perioada 2006-2012, din cauza preturilor mici la care beneficiarii au cumparat electricitatea.

Alpiq Romenergie si Alpiq Romindustries, firme din grupul elvetian Alpiq, au cauzat Hidroelectrica un prejudiciu de 850 milioane de lei, iar contractul cu Energy Holding a produs companiei pierderi de 1,4 miliarde de lei in perioada 2006-2012, potrivit Euro Insol.

Contractele cu Alpiq Romindustries si cu Energy Holding au fost denuntate de Euro Insol anul trecut. Hidroelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei.