El afirma, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, ca reputatia proasta este principalul dezavantaj al Romaniei in atragerea investitiilor straine, in Marea Britanie existand legi stricte impotriva coruptiei.

Ambasadorul arata, fara a generaliza, ca exista companii mici si mari care se confrunta cu problema "spagii", motiv pentru care autoritatile trebuie sa se concentreze sa schimbe reputatia tarii.

Martin Harris vorbeste si despre intentia Romaniei de a adopta moneda euro in 2015, atentionand ca este foarte dificil de spus in acest moment care este perspectiva pentru largirea zonei euro, prioritara fiind in prezent rezolvarea crizei in zona euro.

In interviu, ambasadorul britanic se mai refera la criza din Grecia, salvarea monedei euro, Regele Mihai si spune impresii personale legate de zonele turistice romanesti.

Reporter: Domnule ambasador, vazand recentele evolutii din zona euro - nu este cert daca s-au incheiat cu un rezultat fericit sau nu - in acest context considera Londra un atu faptul ca nu a fost adoptata moneda europeana?

Martin Harris: In Marea Britanie nu este o ambitie sa fie adoptata moneda euro, dar evident ca noi suntem foarte afectati de situatia zonei euro si cred ca acesta este si cazul Romaniei. Saptamana trecuta, prim-ministrul David Cameron a insistat ca deciziile din zona euro, care au consecinte pentru toti membrii Uniunii Europene, trebuie sa tina cont de interesele tuturor membrilor Uniunii. Eu cred ca este foarte important pentru Romania, pentru Marea Britanie, pentru toti membrii UE, sa conlucram pentru a face fata si acestei provocari, criza euro, si pentru a face fata provocarilor pe termen mai lung, adica dezvoltarea slaba a economiei europene in general.

Rep: Vreti sa spuneti ca desi Marea Britanie nu a adoptat moneda euro, este interesata insa de mentinerea stabilitatii acestei zone, de fapt, este in interesul Marii Britanii?

M.H.: Exact, este foarte important pentru noi. Eu cred ca aproape 40% din exporturile britanice sunt catre zona euro si cred ca pentru Romania este o cifra de aproape 60%. Deci, evident ca pentru toti membrii pietei unice situatia din zona euro este o situatie foarte importanta si ingrijoratoare.

Rep: Guvernul Romaniei vrea sa adopte moneda euro in 2015. Credeti ca este posibil?

M.H.: Eu inteleg ca este o tinta importanta pentru Romania. Este o politica prudenta in ceea ce priveste politica fiscala. Este foarte dificil sa spun in acest moment care este perspectiva pentru largirea zonei euro. Cred ca prioritatea zero acum este sa rezolvam criza actuala in zona euro.

Rep: Legat de criza actuala din zona euro, dupa negocieri indelungi s-a ajuns la o solutie privind Grecia, insa acum in Grecia va avea loc un referendum pentru aplicarea masurilor de austeritate. Ce parere aveti despre organizarea acestui referendum ?

M.H.: Tine de poporul Greciei si de guvernul acestei tari sa hotarasca modul de adoptare a masurilor care au fost agreate la nivelul summit-ului euro si summit-ului european. Pentru noi, cel mai important lucru este indeplinirea in intregime a masurilor adoptate si eu cred ca este, evident, o situatie de urgenta.

Rep: Revenind la economia Romaniei, ati avut timp sa va familiarizati cat de cat cu mediul de afaceri de aici din Romania, cu deciziile Guvernului. Sa spunem ca ati fi prim-ministru al Romaniei, care ar fi prima decizie pe care ati lua-o in aceasta calitate pentru a stimula economia ?

M.H.: In primul rand, eu cred ca Romania a urmat drumul cel mai bun in aceasta situatie, pentru ca parteneriatul cu FMI a generat o stabilitate macroeconomica si un nivel al datoriei publice scazut. Cred ca acest lucru este foarte important pentru Romania intr-o situatie de criza economica in Europa. In al doilea rand, cred ca este important pentru toti membrii UE sa urmeze o agenda pentru dezvoltarea economiei. Daca mentinem rata de crestere actuala in Europa, atunci dupa 2050 nu va exista nicio tara europeana in topul zece al economiilor mondiale. E foarte important sa fim competitivi fata de economii emergente, ca India, China si altele.

Si noi am incheiat o agenda de masuri, care a fost agreata in iunie, cand si presedintele Basescu s-a intalnit cu prim-ministrul Cameron. Este vorba de piata unica, trebuie sa completam piata unica in Europa, deoarece comertul liber este foarte important pentru o economie eficienta. Este important sa se reduca si birocratia. In Marea Britanie am luptat cu birocratia astfel incat este posibil acum sa se infiinteze o afacere noua in mai putin de doua saptamani. IMM-urile sunt o sursa foarte importanta de crestere economica si de noi locuri de munca.

Rep: Poate dintre aceste masuri ati recomanda Romaniei una dintre ele. Pur si simplu ce vedeti ca imediat necesar in plan economic pentru Guvernul Romaniei a adopta in perioada urmatoare pentru a stimula si a lansa o crestere economica durabila?

M.H.: Eu cred ca sunt importante masurile nationale, dar si masurile la nivel european. Romania, ca si Marea Britanie, este membru al UE si o parte din economia europeana. Evident ca masurile din plan national nu sunt suficiente fara masurile la nivel european, dar eu cred ca este posibila o agenda complementara, si la nivel national, si la nivel european. Pentru Romania, flexibilitatea pe piata muncii este foarte importanta, absorbtia fondurilor europene, care este o sursa foarte importanta pentru crestere economica in viitor, si atragerea mai multor investitori straini aici.

Rep: Vorbeati de birocratie, predecesorul dumneavoastra a vorbit si el de faptul ca birocratia este inca ridicata in tara noastra. Din experienta, din contactul dumneavoastra cu investitorii, care sunt problemele cele mai frecvente pe care vi le-au ridicat cu privire la mediul de afaceri din Romania?

M.H.: Eu cred ca birocratia continua sa fie o problema pentru Romania, pentru economia Romaniei, dar, dupa parerea mea, dezavantajul principal este reputatia Romaniei. Romania nu are o reputatie buna, nu are o reputatie de tara curata si transparenta pentru afaceri. Dupa parerea mea, reputatia Romaniei nu corespunde suta la suta cu realitatea, dar reputatia conteaza mult, mai ales pentru un investitor, pentru un investitor din Marea Britanie unde sunt legi stricte impotriva coruptiei, inclusiv coruptia in strainatate. Deci, eu cred ca este foarte important sa se schimbe reputatia Romaniei in acest sens.

Rep: Reputatia se bazeaza si ea pe niste date concrete. Care ar fi motivele pentru care Romania nu este considerata curata si transparenta ? Niste exemple, ce se intampla in desfasurarea unei afaceri astfel incat Romania capata o astfel de imagine?

M.H.: Este foarte important ca piata sa fie predictibila si transparenta. Dupa parerea mea, agenda Mecanismului de Cooperare si Verificare este o agenda foarte potrivita pentru a atrage investitori in Romania. Consider ca autoritatile romane au obtinut rezultate importante in ceea ce priveste lupta cu coruptia si reforma justitiei. Consider ca institutii ca DNA si ANI functioneaza bine si inregistreaza rezultate importante. In plus, punerea in aplicare a noului Cod Civil este un semn bun pentru investitori, fiindca acum avem in Romania un cod coerent pentru comert. Indeplinirea tuturor masurilor din Mecanismul de Cooperare si Verificare este metoda cea mai eficienta de a schimba reputatia Romaniei si pentru a demonstra ca Romania este cu adevarat o tara unde exista un climat bun si transparent pentru investitori si pentru afaceri.

Rep: Puteti sa ne spuneti cate cazuri de coruptie sau, sa spunem, probleme ciudate din partea autoritatilor v-au reclamat investitorii britanici in ultima perioada?

M.H.: Coruptia continua sa fie o ingrijorare pentru investitorii straini. Nu pot sa vorbesc insa despre cazuri specifice, pentru ca este o chestiune pentru autoritatile romane si pentru procurori, dar evident ca este o problema de coruptie si de reputatie. De exemplu, in indicele de perceptie a coruptiei, realizat de Transparency International, Romania nu are un loc bun.

Rep: Vi s-a spus daca nivelul coruptiei este de la cele mai mici niveluri pana la un nivel mai inalt al autoritatilor? Care sunt cele mai frecvente forme de coruptie, "spaga", cum se spune, sau cazuri mai inalte v-au fost reclamate?

M.H.: Eu cred este o problema generala coruptia, pentru toti din societate. In cazul investitorilor britanici, sunt companii mici si mari care se confrunta cu aceasta problema, dar sunt si altele care nu s-au confruntat cu aceasta problema. Asa cum am spus, realitatea in Romania nu este suta la suta atat de rea, cat mai ales reputatia, dar reputatia este importanta. Aceasta este o provocare pentru Romania in ansamblu, cum sa schimbe reputatia tarii.

Rep: Marea Britanie considera viabila realizarea in viitor a asa numitelor "State Unite ale Europei"?

M.H.: In Marea Britanie avem o pozitie pragmatica in acest sens. Evident ca, pentru salvarea monedei euro, trebuie sa existe un nivel de integrare mai inalt intre membrii zonei euro. Probabil ca cei 17 membri ai zonei euro vor lua mai multe decizii comune in viitor, dar nu trebuie sa uitam ca exista si o Uniune Europeana de 27 membri. Este foarte important sa pastram piata unica, sa pastram institutiile comune si, dupa parerea noastra, sa intensificam colaborarea pe piata unica intre cei 27 de membri. Nu vreau o Europa cu doua clase, vreau o Europa unita. Aceasta este pozitia ferma a premierului David Cameron.

Rep: Vorbeati de reputatia Romaniei si exista un personaj foarte imporant din monarhia britanica ale carui actiuni sunt menite sa promoveze foarte mult Romania. Ma refer la Printul Charles. Care credeti ca este motivatia sa principala in a promova Romania ?

M.H.: Printul Charles este un adevarat ambasador pentru Romania si stiu ca este o pasiune personala a Printului Charles. Cred ca Printul Charles a remarcat ceva important pentru Romania, si anume ca patrimoniul Romaniei este un avantaj enorm pentru tara. Daca este posibil, trebuie sa se pastreze acest patrimoniu pentru economia rurala, pentru turism. Eu sunt scotian si in Scotia avem un tinut rural foarte frumos, avem o retea de cetati si ele constituie punct de atractie pentru milioane de turisti din Japonia, din America. Turismul este un punct principal al economiei Scotiei. Eu cred ca si Romania are aceasta posbilitate, pentru ca patrimoniul Romaniei este deosebit si este pacat ca in acest moment nu constituie un punct de atractie pentru mai multi turisti. Cred ca Printul Charles face lumina in aceasta problema.

Rep: Ce credeti ca ar trebui promovat mai mult din ce ati vazut in Romania ca locuri de atractie turistica?

M.H.: Este o chestiune de infrastructura, dar nu de infrastructura mare, ci mica. Am vorbit despre importanta strategica a IMM-urilor pentru economia Romaniei, iar turismul este un sector al economiei unde IMM-urile joaca un rol foarte important. Dezvoltarea pensiunilor, restaurantelor si a altor puncte de atractie pentru turisti este un sector cu potential mare in Romania si poate sa joace un rol strategic in dezvoltarea Romaniei in ansamblu.

Rep: Legat de monarhie si de Printul Charles, ati participat la evenimentele care au marcat aniversarea a 90 de ani de viata ai Regelui Mihai. Pentru ca stiu ca v-a placut filmul "Discursul Regelui", ce parere ati avut despre discursul Regelui Mihai din Parlament?

M.H.: Am fost onorat sa particip la acest eveniment, care a fost un moment istoric, cred, pentru Romania. A fost impresionant cand Regele a spus ca el s-a adresat direct Parlamentului dupa mai bine de 60 de ani. In discursul sau, Regele Mihai a remarcat valorile importante pentru o democratie sanatoasa, adica etica in viata publica si litera legii. Este foarte important sa se incuraje aceste elemente importante pentru o democratie de succes.

Rep: Viata publica romaneasca mai are inca de lucrat in aceasta directie, in opinia dumneavoastra?

M.H.: Cred ca este o tendinta buna. Am spus ca ANI a inregistrat rezultate importante. Este evident ca Romania doreste sa atinga un nivel de etica in viata publica mai inalt.

Rep: Reprezentanti o tara care a definit monarhia moderna. Credeti ca monarhia ar fi potrivita si pentru Romania?

M.H.: Nu pot sa dau nicio recomandare pentru oamenii din Romania. Cred ca depinde de fiecare tara sa aleaga un sistem de guvernare si Romania a ales un sistem republican. Dar, aveti dreptate, avem in Marea Britanie o monarhie moderna si la noi monarhia are un sprijin foarte puternic, in Marea Britanie exista un respect deosebit pentru Casa Regala. Este important ca monarhia sa fie si traditionala, si moderna in acelasi timp. Weekend-ul trecut, la Summit-ul Commonwealth, liderii au hotarat sa schimbe linia de succesiune in casa regala din Marea Britanie, astfel incat mostenitorul va fi primul nascut, indiferent daca este baiat sau fata si, in acest sens, monarhia sa continue sa corespunda cu valorile poporului, adica egalitate de sansa.

Rep: Trebuie sa va spun ca si Casa Regala din Romania a facut acest lucru cu cativa ani in urma.

M.H.: Stiu. Urmam acest exemplu.

Rep: Ati avut timp sa va familiarizati cu viata de zi cu zi in Romania. Ne puteti spune ce va place in Romania si ce va deranjeaza in viata normala?

M.H.: Eu sunt aici cu familia mea, avem trei fete si pentru noi este foarte placut sa fim aici, in Romania si in Bucuresti. Am venit pentru prima oara in Romania acum 20 de ani, in vara anului 1990, cand eram student, cu prietena mea, care a devenit sotia mea. Pentru mine este extraordinara transformarea prin care Romania a trecut intre timp. Nu puteam sa ma gandesc atunci ca voi reveni intr-o tara aliata cu Marea Britanie in NATO si un partener in UE. Acum viata in Bucuresti este ca viata in orice oras din Europa, chiar putin mai interesanta.

Rep: Din ce punct de vedere, ce vi se pare mai interesant?

M.H.: Pentru mine este mai interesant sa traiesc intr-o tara dinamica, unde este un proces de schimbare. Cred ca Romania continua sa fie intr-o perioada de tranzitie si, in plus, este foarte important ca acest proces de tranzitie sa continue. Nu este posibil sa opresc procesul de reforma, trebuie sa continuu si sa fiu mai competitiv decat India, China si decat economiile emergente. Eu cred ca aici in Romania exista o capacitate de reforma, de schimbare mai mare, probabil, decat in alte tari din Europa.

Rep: Dar la romani, in general, cand mergeti pe strada sau in orasele din Romania, ce va atrage, ce va deranjeaza?

M.H.: Am calatorit mult in Romania, am fost in Maramures, in Bucovina, in Ardeal, in Craiova, Constanta si este cu adevarat o tara foarte frumoasa, cu patrimoniu interesant. Pentru mine este interesant amestecul de influente europene cu care ma confrunt in Romania. Sunt influente franceze, germane sau anglo-saxone, otomane, ortodoxe, este un amestec cu adevarat european si foarte interesant. Cred ca acesta este un avantaj pentru Romania si este foarte placut pentru un strain aici in Romania. In Bucuresti este o viata culturala foarte plina. Pentru mine Festivalul Enescu a fost superb in acest an. Am avut aici London Symphony Orchestra, orchestra The Age of Enlightenment, Royal Liverpool Philharmonic si Academia St. Martin in the Fields si multe alte orchestre din Europa si din lume. Este o viata culturala foarte plina si ma bucur sa am aceasta oprotunitate sa traiesc si sa lucrez in Romania.

Citeste si:

Presedintele Basescu: "Astazi ma voi intalni cu delegatia FMI"

Financial Times: Romania este prima tara din UE care a redus dobanda cheie ca raspuns la criza din Grecia