Vestea ca grupul german Daimler investeste in oras atat de multi bani a traversat Sebesul dintr-o parte in alta.

Cu 28 de mii de locuitori si un parc industrial in dezvoltare, Sebesul este unul dintre putinele orase romanesti in care somajul "moare de foame".

"Investitia pe care grupul german Daimler o va realiza la Sebes, oras cu somaj de numai 2 la suta, va crea aproximativ 350 de locuri de munca, iar autoritatile locale doresc sa sprijine investitorul cu lucrari de introducere a utilitatilor in zona", spune Alexandru Dancila, primarul orasului.

Iar nemtii nu vin aici doar pentru ca au observat seriozitatea ardeleneasca timp de 10 ani, cat au fabricat roti zimtate si piese de transmisie la Cugir, ci si pentru ca forta de munca este mult mai ieftina decat in Germania. Un muncitor de la fabrica din Stuttgart are peste 3.000 de euro pe luna, in timp ce in Romania se castiga de cinci ori mai putin.

Ca sa construiasca fabrica de la Sebes, care are peste 8 mii de metri patrati, si sa dezvolte parcul industrial din Cugir pe aproape doua hectare, cei de la Daimler au pus statului roman o serie de conditii.

Potrivit unor surse, investitia de 300 de milioane de euro a producatorilor Mercedes ar fi fost conditionata de terminarea autostrazii Sibiu-Arad si de modernizarea drumului pana la Cugir. Termenii intelegerii includ insa si alte facilitati, pe care autoritatile le vor face publice abia dupa Pasti.