"Raportat la programul existent, preconizarea listarii Hidroelectrica este undeva la jumatatea anului viitor, acesta este momentul la care trebuie sa ne raportam. Nu trebuie sa ne imbatam sa spunem ca anul acesta se va face listarea", a spus Agliceru, citat de Agerpres.

El a sustinut ca listarea poate fi posibila doar dupa ce se vor realiza studii privind situatia celor 17 lucrari de investitii incepute inainte de 1989, respectiv daca acestea vor mai fi finalizate sau nu.

Potrivit lui Agliceru, imediat dupa iesirea din insolventa, Ministerul Energiei s-a preocupat de numirea unui Consiliu de Supraveghere.

"Cred ca acum Hidroelectrica se poate lauda ca are un Consiliu de Supraveghere profesionist si asumat, care nu se da la o parte, nu refuza sa raspunda la nicio intrebare, in timp real, online, nu numai cu ocazia sedintelor. In ceea ce priveste directoratul, asa cum spun dispozitiile legale, acesta raspunde, dar are si independenta absoluta de a lua decizii. Pana acum, la doua luni de functionare a acestui directorat, nimeni, niciun salariat, niciun functionar public din cadrul Ministerului Energiei nu a dat dispozitii, nu a intervenit, nu a recomandat, ci toata lumea s-a multumit sa lucreze in cadrul legal. Cu totii ne temeam ca la iesirea din insolventa imediat vor aparea acele presiuni despre care cunoastem ca au avut loc la prima iesire din insolventa. Acest lucru nu s-a intamplat acum", a sustinut el.

Agliceru a aratat ca, dupa iesirea din insolventa, Hidroelectrica a avut cateva sute de controale din partea autoritatilor statului, care au constatat o reala imbunatatire fata de situatia anterioara.

Referitor la situatia Hidroserv, filiala Hidroelectrica, Agliceru a aratat ca aceasta a mostenit datorii de 100 de milioane de lei in 2013, cand a fost infiintata prin fuziunea celor opt filiale.

"Din 2013 pana in prezent, de la 2.600 de angajati, au ramas 1.500 in Hidroserv, iar contractul colectiv de munca a fost modificat, iar numarul salariilor compensatorii a scazut la sase, fata de 2013, cand numarul acestora era 48", a mai spus Agliceru.

El a precizat ca Hidroelectrica a luat decizia de a realiza un control al situatiei Hidroserv, dupa care se discuta posibilitatea intrarii in insolventa.