Potrivit sursei citate, din 15 aprilie, se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi.

"Astăzi a început producţia primelor măşti în România! Cu toate "motoarele" turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor şi testul de producţie. În scurt timp vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi.... Le mulţumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măştilor, primele două straturi, dar de acum şi produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce şi ultimul strat pentru măşti tot în ţara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine", a subliniat ministrul.

Anterior, ministrul Economiei anunțase că producătorii din industria auto din România au format un grup care lucrează la un proiect pentru producţia în România de ventilatoare mecanice, necesare sistemului sanitar românesc.
Potrivit ministrului, sunt și zeci de companii locale care sunt interesate de producţia de materiale strategice necesare prevenirii, combaterii şi tratării Covid-19.

"Avem liste cred că de 50, 70, 80 de companii, sună, discută cu responsabili cu acest subiect. (...) Astăzi (sâmbătă - n.r.) am o întâlnire cu un posibil investitor care vine de la Cluj pentru a putea încerca o posibilă producţie de ventilatoare mecanice în România. (...) Orice producător care doreşte să facă acest lucru îl sprijinim prin finanţare, prin linii de credit cu dobândă zero, prin garanţii ale statului român, tocmai pentru a porni această producţie de materiale esenţiale”, a afirmat ministrul Economiei, la Digi 24, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că şi producătorii din industria auto lucrează la un prototip pentru a încerca să producă ventilatoare, iar compania Romarm lucrează pentru a demara producţia de măşti în România, în vederea creării unei rezerve strategice.

"Toate companiile din industria auto s-au reunit într-un grup de lucru şi doresc sprijinirea economiei româneşti, doresc producerea în ţară a acelor ventilatoare mecanice, dar toate, pe bună dreptate, ne cer un proiect, încercăm să facem acest lucru”, a afirmat ministrul Economiei.

Acesta a precizat de asemenea că îi încurajează pe români să cumpere din pieţe şi să sprijine, astfel, producătorii români.