"Multa lume se intreaba daca vom privatiza sistemul energetic national. Nu-l vom privatiza, in totalitate. Vom vinde doar pachete minoritare, pentru ca unele sunt societati de interes national pe care tara asta trebuie sa le pastreze, important este sa le facem sa fie eficiente, chiar cu un management de stat. Sunt societati de care unii si-au batut joc, situatia de la Hidroelectrica, situatia Regiei de Activitati Nucleare, situatia complexului Hunedoara. (...) Vom respecta angajamentele pe care Romania si le-a luat fata de FMI, CE, dar nu vom vinde decat pachete minoritate de actiuni", a declarat Nita.

Angajamentele fata de FMI si CE includ insa vanzarea pachetelor majoritare la cateva companii, inclusiv din energie, precum complexurile energetice Oltenia si Hunedoara sau Electrica, precum si listarea la bursa a unor pachete minoritare, la Hidroelectrica (10%, dupa iesirea din insolventa), Romgaz (10%), Nuclearelectrica (10%) si Transgaz (15%). Oferta la Transgaz s-a incheiat, statul cedand participatia de 15% pentru 72 milioane euro.

In ceea ce priveste Complexul Energetic Hunedoara, Guvernul a si avizat, in martie, inceperea procedurii de privatizare, prin vanzarea unui pachet de 51% din actiuni catre un investitor selectat prin licitatie cu oferta in plic si strigare, precedata de negocieri, si in urma unei majorari de capital.

Alta obligatie asumata in relatia cu FMI vizeaza instalarea managementului privat la mai multe companii, inclusiv Complexul Energetic Hunedoara, Transelectrica, Electrica, Romgaz, Transgaz si Nuclearelectrica.

Nita a spus ca valoarea pachetelor vandute va fi inclusa in capitalul social, pentru dezvoltare.

Ministrul a mentionat ca din acest punct de vedere Transgaz face o exceptie, deoarece strategia de privatizare a fost aprobata inainte de instalarea actualului Guvern.