Alte două firme mari, specializate în servicii, au venit în ultimele luni, la Bucureşti şi Cluj. Din păcate, investiţiile străine directe au scăzut. România a devenit una dintre cele mai complicate țări din lume, pentru afaceri, la fel ca Venezuela şi Filipine.

Operatorul Bursei din Londra a anunţat că este în căutarea a 200 de romani care vor lucra pentru Business Services Ltd. Pe lângă “salarii competitive” englezii promit beneficii că Pensia suplimentară pentru Pilonul 3, Asigurare medicală privată, Tichete de masă. Majoritatea joburilor sunt de suport şi call-center.

Americanii de la Amazon sunt şi ei în plin proces de recrutare pentru biroul deschis recent la Bucureşti. Joburile sunt similare, dar cer competente specifice platformei de vânzări. Tot recent, la Cluj-Napoca, englezii de la Thompsons Online Benefits au inaugurat biroul din România, oferind şi ei joburi în domeniul IT-servicii.

Vorbim despre investiţii relativ mici, de câteva milioane de euro. O reducere a valorii investiţiilor străine directe se vede şi în cifrele Băncii Naţionale, unde anul acesta avem o scădere de peste 7% faţă de anul trecut. Analiştii susţin că mediul de business de la noi e bulversat.

Alexandra Smedoiu, vicepreşedinte CFA România: “Oricine este sănătos la cap şi are o firmă în România zilelor noastre doreşte să-şi facă un buget care să fie valabil cel puţin doi-trei ani de zile. În condiţiile în care taxele, fiscalitatea se schimbă de pe o zi pe alta şi se schimbă în moduri pe care nu le înţelegem - spre exemplu: aceasta mutare a contribuţiilor de la angajator la angajat, nu înţelegem care este motivaţia ei şi care este ţelul final - aceste lucruri crează un mediu de incertitudine”

Într-un top internaţional, România are a treia cea mai dificilă fiscalitate din regiunea ei. În 2017 eram pe locul 54 la capitolul complexitate fiscală - acum suntem pe 17, vecini cu Venezuela, Filipine şi Ucraina, în topul ţărilor neprietenoase cu investiţiile.

Capitolele la care România sta cel mai rău sunt frecventele schimbări de legislaţie, numeroasele regulamente şi excepţii de la reguli, birocraţia.

În 2015 doar 6% dintre investitorii străini din România vorbeau despre impredictibilitate şi 42% spuneau că legile nu le afectează planurile de business. Doi ani mai târziu, 9 din 10 directori susţin că situaţia actuală le afectează afacerile.