Baza de clienti a Orange Romania a scazut insa cu aproape 2% pe ansamblul anului trecut, de la 10,46 milioane la sfarsitul lui 2010, reiese din raportul transmis de grupul France Telecom.

"Programele ample de investitii in extinderea si modernizarea retelelor 2G si 3G, in solutii de imbunatatire a experientei clientilor nostri si in reteaua de distributie s-au dovedit eficiente. Vom continua aceste programe si anul acesta", a declarat intr-un comunicat directorul general al Orange Romania, Jean-François Fallacher.

Declinul veniturilor Orange a incetinit astfel anul trecut de la 7,8% in 2010, se arata in raportul grupului francez.
In trimestrul al patrulea, veniturile Orange Romania au scazut cu 1,6% fata de rezultatul inregistrat in perioada similara a anului anterior, de la 243 milioane euro la 239 milioane euro. Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 82 de euro.

Vanzarile de smartphone-uri ale companiei au depasit in 2011 ca valoare vanzarile cumulate din anii precedenti, cu o crestere in volum de 63% fata de 2010, potrivit comunicatului Orange.

Grupul francez a inregistrat anul trecut la nivel mondial venituri de 45,2 miliarde euro, in scadere usoara de la 46 miliarde euro in 2010, in timp ce profitul net a coborat de la 4,8 miliarde euro la 3,8 miliarde euro.

Numarul clientilor France Telecom a crescut anul trecut cu 8%, la 226,3 milioane, in principal datorita expansiunii rapide in Africa si Orientul Mijlociu.