S-a transformat peste noapte in CEO. Se intampla la Compania Energetica Oltenia, unde statul a cheltuit 150.000 de euro pentru a-l pastra in functie pe acelasi om.

Laurentiu Ciurel este noul "manager privat" al Companiei Energetice Oltenia, cel mai mare producator de energie electrica din Romania.  El conducea deja compania din octombrie, cand fusese numit director general de Guvern. Pana atunci fusese vicepresedinte al PSD Gorj. 

Firma de recrutare a prezentat o lista finala cu patru candidati, intre care se aflau si straini cu experienta in domeniu, dar ministerul l-a preferat pe directorul in functie. 

Nu e singurul exemplu. Si alte companii de stat au numit ca manageri privati consilieri ai ministrilor.

Fondul Proprietatea este actionar minoritar la multe dintre acestea.  Un director general numit in mod clasic de minister are salariul plafonat la 4.500 de lei pe luna, adica 1.000 de euro. Daca este insa numit manager privat, isi poate negocia un salariu chiar si de 10.000 de euro lunar.