"In acest an vom investi undeva in jur de 1,1-1,2 miliarde euro. Incepand de anul viitor, estimam investitii intre 0,8 si 1,2 miliarde. Probabil vom depasi din nou 1 miliard de euro anul viitor", a afirmat Mariana Gheorghe, citata de Reuters. 

Presedintele grupului austriac de petrol si gaze OMV, Gerhard Roiss, considera ca Romania trebuie sa exploateze gazele de sist, daca prospectiunile geologice indica existenta unor rezerve semnificative, potrivit afirmatiilor facute la finele anului trecut la Bucuresti de executivul austriac. 

"Daca ai gaze de sist, trebuie sa le scoti", a declarat atunci Roiss. 

Romania se situeaza pe locul al treilea in Europa in functie de rezervele recuperabile de gaze de sist, dupa Polonia si Franta. Acestea sunt estimate la peste 1.400 miliarde de metri cubi, volum echivalent cu consumul national de gaze pe 100 de ani, reiese din datele Autoritatii Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), preluate de la Administratia americana pentru informatie in domeniul energiei EIA. 

Compania americana Chevron a obtinut, in iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj si explorare a gazelor de sist in trei zone din judetul Vaslui. Chevron mai detine concesiuni si in Dobrogea.  Chevron intentioneaza sa inceapa in a doua jumatate a acestui an forarea unui put de explorare a gazelor de sist in judetul Vaslui si va initia studii seismice pentru cele trei perimetre din judetul Constanta.