In 2012, grupul a consemnat vanzari record, de 26,258 miliarde lei si un profit net de 3,946 miliarde lei. Vanzarile consolidate au scazut cu 8% anul trecut comparativ cu 2012, la 24,1 miliarde lei, in principal din cauza vanzarilor mai mici de titei si produse petroliere, care au contrabalansat vanzarile crescute de energie electrica.

Vanzarile din segmentul Rafinare si Marketing (R&M) au reprezentat 79% din totalul vanzarilor consolidate, cele din Gaze si Energie (G&E) au reprezentat 16%, iar cele din Explorare si Productie (E&P) au fost aproximativ 5%, se arata in raportul financiar publicat miercuri de grupul Petrom, remis de Incont.ro.

"In 2013, Romania a inregistrat o crestere economica mai mare decat anticipat, insa consumul a ramas scazut, iar povara fiscala a continuat sa creasca. In pofida cererii scazute din sectorul de gaze si electricitate, a contractiei marjelor de rafinare si preturilor la electricitate, Petrom a inregistrat o performanta financiara solida, datorita initiativelor de excelenta operationala si de control strict al costurilor, precum si datorita mediului favorabil al pretului la titei. In activitatea operationala, am crescut cu succes productia de hidrocarburi din Romania, compensand declinul natural, si ne-am angajat in parteneriate ce vizeaza deblocarea potentialului onshore. In Marea Neagra, am continuat activitatile de explorare prin finalizarea achizitiei de seismica 3D si am facut pregatirile pentru reluarea campaniei de explorare la jumatatea anului 2014", a declarat, in raport, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Gheorghe a mentionat ca, din momentul privatizarii, Petrom a asigurat dezvoltarea companiei si viitorul productiei de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operationale, respectiv 10 miliarde euro cumulat.

"Continuarea acestei povesti de succes necesita un cadru favorabil investitiilor si fundamente solide de piata, pentru deblocarea pe deplin a potentialului nostru de crestere", a adaugat seful Petrom.

"Cererea de gaze naturale si energie electrica va ramane redusa"

Cererea de gaze naturale si electricitate in Romania va ramane redusa in acest an, iar marjele de rafinare si vanzarile de carburanti vor fi in continuare sub presiune, din cauza cotatiilor internationale ridicate la titei, a slabei revigorari economice si a masurilor fiscale, estimeaza Petrom.

"Pe piata locala a gazelor si energiei electrice anticipam o cerere scazuta in continuare. Calendarul de liberalizare a preturilor la gazele din productie interna prevede patru majorari de pret pentru acest an, aplicabile sectoarelor casnic si non-casnic (prima crestere a fost deja implementata in ianuarie)", arata Petrom, companie din grupul austriac OMV, in raportul financiar pe anul 2013, amintind totodata ca Legea energiei 123/2012 include optiunea de amanare cu un an a liberalizarii preturilor la gaze pentru sectorul non-casnic.

Pe piata de electricitate Petrom estimeaza ca preturile vor fi influentate negativ, atat de dinamica ofertei, ca urmare a punerii in exploatare a unor capacitati suplimentare din surse regenerabile, cat si de cererea redusa, care reflecta partial initiativele de eficientizare energetica.

Petrom noteaza, in ceea ce priveste mediul fiscal si de reglementare, ca anticipeaza discutii cu privire la implementarea calendarului de liberalizare a gazelor si masurile de impozitare extraordinara introduse la inceputul anului 2013, care se vor aplica pana la sfarsitul anului 2014, cu impact asupra rezultatelor financiare ale companiei. Reprezentantii Petrom spun ca sunt pregatiti, totodata, sa continue discutiile cu autoritatile pentru a obtine un cadru fiscal si de reglementare stabil pe termen lung si favorabil investitiilor.

Compania arata ca, avand in vedere ciclul lung al investitiilor in sectorul de titei si gaze, recentele modificari ale regimului fiscal au un efect direct asupra activitatilor Petrom.

Planifica investitii de peste 1 miliard de euro in 2014

Petrom a programat pentru acest an investitii de peste un miliard de euro, din care aproape 85% pentru proiectele din domeniul explorarii si productiei, sumele alocate anul trecut de compania detinuta de grupul austriac OMV totalizand 1,2 miliarde euro.

Printre proiectele finantate in acest an se numara forarea sondelor de dezvoltare, redezvoltarea zacamintelor, activitati de reparatii capitale si blocul offshore Neptun Deep, operat impreuna cu ExxonMobil.

In ceea ce priveste parteneriatele cu ExxonMobil, Petrom noteaza, in raportul financiar pentru 2013, ca pentru Neptun Deep estimeaza reluarea campaniei de foraj de explorare la jumatatea anului 2014, iar pentru Midia va efectua interpretarea datelor seismice.

Petrom va urmari si oportunitatile de dezvoltare prin achizitii de perimetre de explorare in Marea Neagra, astfel ca va continua negocierile privind acordul de impartire a productiei pentru perimetrul Skifska din Ucraina.

Investitiile efectuate anul trecut de Petrom au crescut la 5,3 miliarde lei, de la 4,93 miliarde lei in 2012, ca urmare a cresterii sumelor alocate explorarii si productiei, contrabalansata de nivelul mai scazut in sectoarele gaze-energie si rafinare-marketing.

"Investitiile in E&P (4.401 mil lei) au reprezentat 83% din valoarea totala inregistrata in 2013, fiind cu 17% peste nivelul din 2012. Aceste investitii au fost directionate catre forajul sondelor de dezvoltare, proiecte integrate de redezvoltare a zacamintelor, lucrari de reparatii capitale si operatiuni de adancime, instalatii de suprafata, precum si pentru proiectul Totea Deep. Investitiile realizate in G&E in 2013 (18 mil lei) au fost semnificativ mai mici comparativ cu 2012, intrucat centrala electrica de la Brazi a inceput operatiunile comerciale in august 2012", arata Petrom, in raport.

Investitiile in Rafinare&Marketing (827 milioane lei) au reprezentat 16% din total si au fost directionate in special catre programul de modernizare a rafinariei Petrobrazi, incluzand modernizarea instalatiei de desulfurare a gazelor si recuperarea sulfului, respectiv a instalatiei de conversie in vid a motorinei.