Sony, producatorul gamei de smartphone-uri si tablete Xperia, a anuntat vineri o pierdere neta preliminara de 130 miliarde yeni (1,3 miliarde de dolari) pentru perioada aprilie 2013 - martie 2014, dupa ce estimase initial un profit de 30 miliarde yeni.

"Profitabilitatea continua sa scada. Nu pot trece intr-o faza de crestere, iar revenirea pare tot mai dificila. Daca nu vor prezenta vanzarile diviziei de televizoare, piata nu va lua Sony in serios", comenteaza pentru Bloomberg un analist japonez.

Sony a anuntat in luna februarie vanzarea diviziei de computere personale, care produce laptop-urile Vaio, catre fondul japonez Japan Industrial Partners. De asemenea, grupul intentioneaza sa separe divizia de televizoare intr-o companie separata si nu exclude vanzarea acesteia.

Actiunile Sony au inchis vineri in scadere cu 0,6% pe bursa de la Tokyo.

Directorul general al companie, Kazuo Hirai, care a preluat functia in 2012, si-a bazat strategia de revigorare pe dispozitive mobile, jocuri video si produse de imagistica. Intre timp, Sony a vandut active si a efectuat disponibilizari, pentru a-si consolida profitabilitatea.

Sony a inregistrat vanzari de aproximativ 76 miliarde de dolari in anul fiscal 2013-2014, cu 0,9% sub prognoza prezentata anterior de companie.