De la desprinderea sa de McDonald’s, acum mai bine de sapte ani, Chipotle, cunoscuta pentru burrito-urile sale, si-a triplat conturile si valoreaza acum peste 13 miliarde de dolari, noteaza Bloomberg Business Week.   

Actiunile Chipotle au crescut cu 44% numai in acest an si cu 1.316% de la oferta publica initiala din ianuarie 2006. In ceea ce priveste raportul pret-incasari al companiei, aceasta arata de doua ori mai bine decat cel al McDonald’s, de care s-a desprins.

Fondata in 1993, Chipotle avea 16 restaurante in Colorado, SUA, cand McDonald’s i-a devenit principal investitor in 1998. Pana in momentul despartirii, in 2006, lantul de fast-food specializat in burritos ajunsese deja la 500 de restaurante. Acum, Chipotle este prezent in 1.500 de locuri din SUA, Canada, Franta sau Germania. In 2012  avea un venit net de 278 milioane de dolari si peste 37.000 de anagajati in subordine.  Mai mult, vanzarile companiei cresc cu cate 28%, comparativ cu cele ale McDonald’s, care nu se poate lauda decat cu o crestere de 2%, potrivit Bloomberg.  

Ritmul de extindere al Chipotle era in 2005 de peste o suta de noi restaurante inaugurate anual. In acea perioada, cand cozile se intindeau efectiv pe trotuar, McDonald’s isi marise cota in aceasta subsidiara, ajungand sa detina 90% din ea, in urma unei investitii totale de aproximativ 360 milioane de dolari. Dar, in loc sa profite de avantul de care se bucurau, cele doua companii au ales sa mearga pe cai diferite, McDonald’s dorind-si sa se concentreze mai mult pe afacerea sa de baza cu burgeri si cartofi prajiti.  

Cred ca McDonald’s are un sistem atat de mare, incat nu s-a gandit niciodata ca Chipotle ar putea deveni suficient de relevant pentru ei, in momentul cand au decis sa isi vanda partea. Pana la urma, se pare ca Chipotle este cel mai bun brand de restaurant creat in ultimii 10-15 ani, cu cea mai mare crestere si rata a profitului din industrie. Chiar ma intreb cum ar fi fost daca McDonald’s i-ar fi pastrat”, spune Lynne Collier, managing director la firma de brokeraj Sterne Agee.  

Si, intr-adevar, competitorii ar face orice sa aiba rezultatele Chipotle. Potrivit calculelor lui Collier, fiecare noua reprezentanta aduce vanzari anuale de 2,1 milioane de dolari si, avand in vedere costurile deschiderii unui restaurant, care sunt in medie de 800.000 de dolari, venitul ramas dupa cheltuieli este unul urias, de aproape trei ori mai mare decat ce reuseste competitia.  

“Nu am crezut niciodata ca am atins intregul potential al Chipotle in timp ce colaboram cu McDonald’s”, spune acum Steve Ells, presedintele si fondatorul Chipotle.