Analiza ar putea duce la vanzarea integrala sau partiala a diviziei, au spus sursele, precizand ca nu a fost luata o decizie, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Un purtator de cuvant al P&G a refuzat sa comenteze. 

Grupul american a anuntat in august ca va renunta la 80-100 de linii de productie care inregistreaza un ritm scazut de crestere, pentru a se concentra pe circa 80 de branduri, precum detergentii Tide si scutecele Pampers, care genereaza majoritatea profitului si veniturilor. 

In noiembrie, grupul a anuntat vanzarea diviziei de baterii Duracell catre compania Berkshire Hathaway a miliardarului Warren Buffett.

P&G a vandut deja cea mai mare parte a diviziei de hrana pentru animale catre Mars si Spectrum Brand Holdings.  Pe segmentul ingrijirii parului, P&G mai detine Clairol, cumparata in 2001 de la Bristol-Myers Squibb, pentru 4,95 miliarde de dolari.

Intre posibilii cumparatori ai Wella s-ar putea afla grupul anglo-olandez Unilever si compania germana Henkel, care a mai fost interesata de aceasta companie in 2002, inainte ca aceasta sa fie vanduta catre P&G in 2003, pentru 6,5 miliarde de euro (8,1 miliarde dolari). 

P&G aplica un plan de restructurare pe mai multi ani, cu reduceri de locuri de munca si restrangerea operatiunilor, lansarea de noi produse si extinderea pe pietele emergente, la presiunea actionarilor. 

Alte surse au spus ca sunt analizate optiunile si pentru divizia Braun, producator de aparate de ras electrice si periute de dinti, achizitionata in 2005 in cadrul preluarii Gillette, pentru 57 miliarde de dolari. 

In Romania, Procter&Gamble a vandut in noiembrie fabrica de detergenti de la Timisoara grupului german Dalli, care produce marci private. Dupa finalizarea contractului, fabrica din Timisoara va continua sa produca pentru P&G detergent de rufe pentru urmatorii trei ani si detergent de vase pentru urmatorii doi ani. P&G producea la Timisoara detergenti pentru rufe sub bradurile Ariel, Tide si Bonux, dar si detergent de vase Fairy, pe care le livra atat pe plan local, cat si la export, in tarile din regiune. 

Grupul Procter & Gamble este prezent in Romania din 1992.