"In acest moment, Cosmetic Plant exporta produse in tari precum Canada, Grecia, Italia, Germania, Liban, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan sau Austria. Obiectivul nostru principal pentru anul 2014 este cresterea ponderii exporturilor in business-ul companiei prin promovarea produselor noastre intr-un mod mai activ pe pietele straine", a declarat Susana Laszlo, directorul general si unul dintre actionarii producatorului de cosmetice. 

Cele mai vandute produse Cosmetic Plant sunt cremele pentru ingrijirea tenului si produsele pentru protectie solara.

In prezent, portofoliul Cosmetic Plant include 92 de produse, impartite in 16 game, in functie de ingredientul bio-activ sau de utilizarea produsului. 

Cosmetic Plant a fost infiintata in 1991 de farmacista Ileana Mester, mama Susanei Laszlo, intr-un spatiu de 40 metri patrati, cu o investitie de aproape 1.000 dolari. De atunci, compania a investit in jur de 2 milioane de euro in dezvoltare, in prezent desfasurandu-si activitatea intr-o fabrica de 1.700 metri patrati, cu o capacitate de 1,5 milioane de produse pe an. 

"Daca ne raportam doar la investitiile recente, noua unitate de productie, data in folosinta in urma cu un an, a absorbit 750.000 de euro (...). Fabrica functioneaza intr-o cladire noua si moderna ce respecta standardele europene referitoare la productia de produse cosmetice. Referitor la investitiile planificate pentru acest an, avem in plan o retehnologizare prin participarea la un proiect co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, un proiect de investitii nerambursabile in cadrul caruia achizitionam doua utilaje noi cu ajutorul carora capacitatea noastra de productie va creste cu aproximativ 70%", a mai spus Laszlo. 

Recent, compania a primit la Bruxelles un premiu pentru excelenta in calitate cu doua produse din gama Bioliv si estimeaza ca acesta va avea un impact pozitiv al afacerilor din acest an, la fel ca in 2013. 

"In 2013, produsele din cadrul acestei game au insumat 8% din totalul cifrei de afaceri realizata pe plan local. Castigarea premiului in 2013 a dus la o crestere a interesului pentru gama Bioliv si pe pietele externe. Astfel, daca anul trecut doar 1,6% din produsele exportate erau reprezentate de aceasta gama, in acest moment ponderea a ajuns la peste 10%", a adaugat Laszlo. 

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, actionarii producatorului sunt Susana Laszlo - 40%, Katalin-Erzsebet Racz - 40% si Tiberiu Mester - 34%. 

Anul trecut, Cosmetic Plant a avut un profit de 756.120 lei (171.000 euro), in scadere cu aproape 18% comparativ cu 2012, cand a raportat 920.000 lei, conform informatiilor publicate pe site-ul ministerului Finantelor Publice.