Jandarmii i-au avertizat ca vor fi amendati daca vor fi bloca drumul, dar oamenii le-au raspuns ca sunt saraci si flamanzi si nu mai au nimic de pierdut. Muncitorii de la Arpechim au declarat ca nimeni nu-i poate convinge sa renunte la proteste atata vreme cat nu mai au ce sa le puna pe masa copiilor.

"Ii dau sa-i creasca ei, cu 140 lei pe care mi i-a dat acum treu saptamani, sa-i dau prefectului sa-i creasca cu 140 lei. Am reteta copilului in buzunar, de asta mi l-a trimis azi de la scoala, de bolnav! Sa vina Protectia Copilului, ii dau lor!", a declarat o protestatara.

In cele din urma, invinsi de frig, manifestantii au parasit soseaua.

Si la Valcea, 400 de salariati de la Oltchim au blocat drumul national care face legatura intre Ramnicu Valcea si Dragasani. "Vrem sa muncim, nu vrem sa cersim", "Dati-ne banii, dati-ne banii", au strigat muncitorii.

Maine, salariatii de la Arpechim vor pleca la colegii lor din Valcea, pentru un protest de amploare. Combinatul Oltchim a intrat in insolventa la inceputul anului. In aceeasi situatie se afla si sectiile de la divizia Bradu, preluata de Oltchim acum trei ani.