Consiliul National pentru IMM-uri private (CNIPMMR) a lansat editia a 8-a a Cartei Albe a IMM-urilor care cuprinde un sondaj realizat prin intervievarea a aproape 1.500 de intreprinzatori, potrivit Mediafax.

Astfel, 57% dintre respondenti au apreciat ca punctul culminant al crizei va fi in 2010, iar 25% ca acest moment va fi in 2011.

Intrebati cum au evoluat afacerile de la inceputul crizei, respectiv din octombrie 2008, aproape jumatate dintre intreprinzatori au raspuns ca si-au redus activitate, 43% ca au aceiasi parametri, iar 7,3% ca au crescut activitatea.

Totodata, in 2009 peste 60% dintre firme au avut performante inferioare celor din 2008, 22,23% au obtinut aceleasi rezultate, iar 17% peste nivelul anului anterior.

Si in aceste conditii, majoritatea IMM-urilor au mentinut salariile, respectiv 60% dintre respondenti. Cei care au scazut salariile in perioada crizei reprezinta 22,13% din intreprinzatorii intervievati, iar 20% din total chiar au crescut salariul mediu.

Sondajul a urmarit si perceptia intreprinzatorilor fata de mediul de afaceri, in acest sens acesta relevand ca in 2010 aproape 80% dintre IMM-uri considera mediul stanjenitor pentru afaceri.

Scaderea cererii interne, fiscalitatea si birocratia reprezinta in continuare principalele probleme cu care se confrunta IMM-urile, cu toate ca principala oportunitate identificata de firme ramane piata interna, urmata de pietele externe si produse noi.