Potrivit unui comunicat al companiei CITR, banii au fost recuperaţi sub îndrumarea echipei CIT Restructuring, companie fondată de CITR, parte din Impetum Group. Totodată, aplicarea planului de restructurare creează posibilitatea demarării unui plan de investiţii de peste 200 de milioane de lei, pregătit deja de ROMAERO cu ajutorul CIT Restructuring pentru următorii cinci ani.

"Aceasta este cea mai mare sumă recuperată de stat până acum într-o astfel de procedură. ROMAERO devine astfel un exemplu de bune practici în salvarea prin mijloace de piaţă a unei companii de importanţă strategică din sectorul de apărare. Aplicând restructurarea prin OG6 (Ordonanţa Guvernului 6/2020, n.r.), ROMAERO a beneficiat de anularea a 50% din debitul principal, respectiv 100% din accesoriile acumulate de-a lungul timpului, ceea ce reprezintă o reducere a îndatorării cu peste 255 milioane de lei", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru prima oară în ultimii 12 ani, ROMAERO nu mai are nicio datorie scadentă faţă de bugetul stat, ceea ce înseamnă că va putea participa la toate licitaţiile publice organizate de instituţiile publice româneşti, printre care şi MapN. ROMAERO are acum cale liberă pentru a funcţiona în parametri optimi şi a avea fluxuri financiare continue pentru a putea fi competitivă în piaţă.

Totodată, termenul pentru depunerea la ANAF a notificării intenţiei de restructurare a datoriilor bugetare în cadrul OG6 se prelungeşte până în 31 martie 2021.

"Companiile româneşti cu datorii la bugetul de stat primesc o nouă şansă la restructurare. Este o oportunitate binevenită, mai ales în contextul în care jumătate dintre companiile de impact româneşti se află în dificultate, iar această criză cu siguranţă că a sporit nevoia de restructurare. Acum este momentul optim pentru companiile cu datorii bugetare să acţioneze pentru un nou start în business şi să se redreseze. Procedura de notificare a intenţiei de a beneficia de OG6 se redeschide în intervalul 1 noiembrie 2020 - 31 martie 2021, astfel companiile cu datorii istorice acumulate la bugetul de stat mai au timp pentru a accesa o astfel de facilitate", a afirmat Adrian Lotrean, Senior Partner CIT Restructuring, o companie CITR, parte din Impetum Group.

ROMAERO SA este cea mai mare companie de stat din industria aerospaţială şi de apărare românească, prezentă pe piată de peste o sută de ani şi care îţi desfăşoară activitatea în două domenii economice: servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave de transport civile şi militare şi respectiv producţie industrială de aerostructuri şi componente ale acestora.

CIT Restructuring a fost fondată de echipa CITR cu scopul de a oferi soluţii de restructurare şi companiilor aflate în afara procedurilor judiciare, prin soluţii personalizate, proiectate pe baza nevoilor specifice ale fiecărui business individual.