Fondat in anii 1990 de creatorul de pantofi Jimmy Choo, brandul este cunoscut pentru tocurile stiletto si accesorii si isi comercializeaza produsele in orase ca Londra, Paris, New York si Tokyo.

Compania Jimmy Choo a fost scoasa la vanzare in aprilie, dupa ce proprietarul JAB a semnalat intentia de a se concentra pe bunuri de consum.

Pretul de vanzare, de 230 pence pe actiune, este cu 36,5% peste cotatia titlurilor inainte de anuntarea vanzarii.

"Jimmy Choo este o marca de lux emblematica, care ofera incaltaminte, posete si alte accesorii distinctive”, a spus Michael Kors, presedinte onorific si director general al companiei americane.

Compania Michael Kors, unul dintre cele mai cunoscute nume pe segmentul produselor de lux cu preturi accesibile si cu o gama de posete extrem de populare, a avut probleme in ultimele trimestre din cauza declinului vanzarilor in termeni comparabili, pe fondul unui numar mai mic de cumparatori.