In urma achizitiei TNK-BP, seful Rosneft, vechi aliat al presedintelui rus Vladimir Putin, are de rambursat un munte de datorii.

Grupul Rosneft, la care statul rus detine o participatie de aproape 70%, datoreaza bancilor si detinatorilor de obligatiuni circa 60 de miliarde de dolari, fiind cea mai indatorata companie, raportat la profituri, decat oricare alt mare producator de petrol, cu exceptia Petroleo Brasileiro din Brazilia. 

"Extinderea agresiva si acumularea de datorii i-a facut vulnerabili la scaderea preturilor petrolului si impactul sanctiunilor", a declarat Oleg Popov, manager de fonduri la Allianz Investments in Moscova. 

Sechin, care se angajase sa aduca valoarea Rosneft la 120 de miliarde de dolari, dupa preluarea TNK-BP, are ambitii mai mari decat aceea de a crea cel mai mare producator de petrol din Rusia. El incearca sa construiasca un grup petrolier mondial, obtinand drepturi de forare a unor zacaminte din Norvegia si pana in Golful Mexic.

Sechin a cumparat totodata proiecte in exploatare in Venezuela si 50% dintr-o companie de rafinare din Germania. 

Pe masura ce situatia financiara a companiei devine mai delicata, atingerea acestor obiective va fi mai dificila, oferind un exemplu al impactului crizei ucrainene asupra unora dintre cele mai mari companii din Rusia. 

Rosneft a atins o capitalizare de circa 96 de miliarde de dolari la cateva saptamani dupa anuntarea acordului cu TNK-BP, dar in acest an performanta actiunilor grupului a fost sub cea a altor companii de profil din Rusia si strainatate. 

"Daca trebuie sa vinzi actiuni din sectorul petrolier, atunci le vinzi pe cele ale cele mai indatorate companii, aceea este Rosneft", a declarat Renata Klita, analist la Blackfriars Asset Management in Londra, ea explicand ca datoriile mari ale Rosneft ii creeaza o mare sensibilitate fata de preturile titeiului. 

Sanctiunile occidentale impuse Rusiei din cauza anexarii Crimeei si a politicii fata de Ucraina vor limita accesul Rosneft la refinantarea datoriilor existente.

Compania cu sediul in Moscova a solicitat deja fonduri de stat, in conditiile in care pana la sfarsitul anului viitor vor ajunge la scadenta datorii de 30 de miliarde de dolari. 

Pretul petrolului Brent a scazut vineri la aproape 70 de dolari pe baril de dolari pe baril, de la peste 115 dolari pe baril in iunie, dar nu este singurul motiv pentru care actiunile Rosneft evolueaza in scadere.  Alti factori de influenta sunt riscurile geopolitice, utilizarea de catre autoritatile de la Kremlin a companiilor de stat ca vehicule de facilitare a politicilor guvernamentale si concentrarea pe marime in loc de a crea valoare pentru actionari. 

Titlurile Rosneft au scazut vineri cu pana la 4,1%, atingand cel mai redus nivel din aprilie 2009.