Ronald Binkofski a fost numit la conducerea Microsoft Romania in octombrie 2010.

"Ronald Binkofski isi continua cariera (...) la Microsoft ca director general al Microsoft Polonia si Sorin Eftene este numit directorul general interimar al Microsoft Romania", se arata intr-un comunicat al Microsoft Romania.

Binkofski a mai lucrat la Microsoft Polonia in perioada 2006-2010 ca director al diviziei Developer&Platform Evangelism si apoi ca director operational al subsidiarei.

Sorin Eftene este unul dintre primii angajati ai Microsoft in Romania si a avut mai multe functii functii de conducere in divizia Microsoft Services, cea mai recent fiind director al Enterprise&Partner Group.

Odata cu preluarea interimatului, Eftene devine membru al echipei de conducere a Microsoft in Europa Centrala si de Est.
Infiintata in 1975, Microsoft este cea mai mare companie producatoare de software, servicii si tehnologii Internet pentru calculatoarele personale si pentru mediul de business.