Aproximativ 2.200 dintre angajatii ce urmeaza sa fie concediati lucreaza la unitatile Siemens din Germania.

Profitul Siemens din operatiunile industriale a scazut la 1,66 miliarde de euro (1,90 miliarde de dolari) in primele trei luni din acest an, in timp ce analistii se asteptau la 1,71 miliarde de euro. Veniturile au urcat cu 8,1%, la 18 miliarde de euro.

Prin initierea acestor masuri, restructurarea companiei este finalizata in cea mai mare parte. Profitabilitatea operatiunilor industriale arata ca inca trebuie sa imbunatatim anumite afaceri”, a afirmat directorul general al companiei germane, Joe Kaeser.

Siemens a confirmat joi obiectivul de a inregistra anul acesta o marja de profit de 10-11% din operatiunile industriale.

Anul trecut, Joe Kaeser anunta ca Siemens va renunta la cel putin 11.600 de angajati in cadrul planului de reducere a costurilor cu un miliard de euro (1,34 miliarde de dolari) pana in 2016.

Un numar de 7.600 de locuri de munca vor fi desfiintate, deoarece compania a anuntat ca-si va eficientiza activitatea si va crea o noua structura, iar alte 4.000 de functii vor fi reduse la diviziile regionale din diferite state.

Siemens, cu o vechime de 167 de ani, se va concentra pe electrificare, automatizare si digitalizare, iar operatiunile de ingrijire a sanatatii vor fi gestionate separat. Kaeser vrea sa recastige astfel terenul pierdut in fata rivalelor ABB (Elvetia) si General Electric (SUA).

Siemens are peste 300.000 de angajati si este prezenta in 190 de tari, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activitati in domeniul energiei, telecomunicatiilor, sanatatii, transporturilor si electronicii.

Compania Siemens are o activitate de peste 100 de ani in Romania, detine afaceri in industrie, sanatate si energie si are peste 2.100 de angajati.